Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia din funcția de senator
0Fostul premier Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că își dă demisia din funcția de senator.

El a postat pe Facebook: “A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României.
Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal.
Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine!
Vă rămân profund îndatorat!”
După rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale, Nicolae Ciucă, pe-atunci președintele Partidului Național Liberal și candidatul plasa pe locul 5 în turul întâi al Alegerilor Prezidențiale 2024, și-a prezentat demisia din funcția de partid.
Decizia a fost luată pe 25 noiembrie 2024, după rezultatul dezastruos la alegerile din 24 noiembrie, acesta obținând mai puțin de 10% din voturi, conform rezultatelor parțiale.
Ciucă a declarat atunci că rezultatele arată că este loc pentru toată lumea pe scena politică.
"Este un exercițiu de democrație şi este o imagine care arată cǎ pe scena politicǎ din România este loc pentru toată lumea. În momentul de fațǎ avem doar estimările, le cerem tuturor care își desfășoară activitatea în secțiile de votare sǎ fie cât se poate de serioși, cum au fost şi pânǎ acum. Le mulțumesc tuturor liderilor PNL, de la fiecare filialǎ, primarilor şi celor care au fost implicați în campanie şi în ce a însemnat procesul electoral", a declarat Nicolae Ciucǎ.