Negrescu: România are o șansă reală să intre în Schengen la finalul anului, dacă abordăm coerent începutul lui 2023
0Eurodeputatul PSD cere o o abordare mai dinamică a temei aderării României la Schengen de către principalii lideri politici, dar și de diplomația de a București, fiind indicate primele reuniuni importante.
„Anul 2023 poate să fie anul aderării României la spațiul Schengen, dacă vom aborda acest subiect coerent și cu profesionalism. Avem nevoie de o acțiune externă mai dinamică, de implicare la cel mai înalt nivel și de o mai bună cooperare între toți cei care pot ajuta la realizarea acestui obiectiv important pentru țara noastră. Toți am văzut ce a putut face Croația, prin aderarea la zona euro și la spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie, deși a intrat în Uniunea Europeană după România”, a scris pe pagina sa de Facebook Victor Negrescu.
„Din păcate, nici nu a început bine anul că deja emisiunile TV sunt pline cu tot felul de comentarii politicianiste. De cealaltă parte, Bulgaria nu ezită să acționeze direct. Vizita de la Viena a președintelui social-democrat din Bulgaria deja produce rezultate. La finalul lunii ianuarie, cancelarul austriac va merge împreună cu ministrul de interne la frontiera dintre Bulgaria și Turcia pentru a identifica și propune împreună soluții la nivel european în vederea combaterii fenomenului migrațional”, a completat eurodeputatul PSD.
Cazul Bulgariei
„Această abordare este corectă și reprezintă un fel de a face politică europeană care poate produce rezultate. Să nu mire pe nimeni dacă Bulgaria va lăsa România în urmă dacă se va pune problema, o fac deja privind aderarea la zona euro. Doar la noi necunoscătorii au fost ezitanți”, mai arată social-democratul
Victor Negrescu indică și două momente-cheie. „Agenda europeană prevede câteva momente cheie: - În perioada 25-27 ianuarie, va avea loc în Suedia reuniunea informală a Consiliului de Justiție și Afaceri Interne (JAI). Este obligatoriu pentru România să profite de acest moment pentru a clarifica disensiunile cu Austria și pentru a solicita un calendar ferm de aderare. De asemenea, trebuie să solicite ca extinderea Schengen să fie pe ordinea de zi a Consiliului JAI din martie sau iunie; - În perioada 9-10 februarie, va avea loc Consiliul European. Este important ca subiectul aderării României la spațiul Schengen să rămână pe agenda europeană. Șefii de stat și de guvern trebuie să abordeze această tematică și să clarifice aspectele restante. Doar dacă vom aborda coerent începutul de an, vom avea o șansă reală ca țara noastră să intre în spațiul Schengen pe finalul anului”, a mai arătat Negrescu.
Avertisment din partea PNL
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan susține că șeful Guvernului Austriei, Karl Nehammer, merge în Bulgaria pe 23 ianuarie în scop electoral, fiind convins că va vorbi de problema migrației, însă nu face oficialilor de la Sofia promisiuni pe tema Schengen.
„Tot ce face cancelarul Austriei este doar pentru propria sa imagine în Austria. Singurul lucru care îl interesează este să câștige capital politic în Austria. Faptul că va vizita Bulgaria pe 23 ianuarie nu înseamnă că Austria va ajuta Bulgaria”, a scris eurodeputatul liberal pe pagina sa de Facebook.
„Sunt convins că în cadrul vizitei nu va face nicio promisiune Bulgariei, nu va face nicio declarație pozitivă privind Schengen, ci va continua cu discursului agresiv pe tema migrației. Merge în Bulgaria doar pentru a avea o nouă ocazie de a comunica pe tema migrației publicului din Austria înaintea alegerilor regionale din 29 ianuarie”, a completat Mureșan, vicepreședinte al familiei politice populare europene.
Declarația lui Siegfried Mureșan vine în contextul în care Karl Nehammer l-a invitat la Concertul de Anul Nou de la Viena pe președintele Bulgariei, cu care s-a fotografiat și a postat mesajul și poza pe Instagram.