Miniştrii Justiţiei, Muncii şi Finanţelor, întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor pentru a discuta despre problemele din sistemul judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Miniştrii Cătălin Predoiu (Justiţie), Marius Budăi (Muncă) şi Adrian Câciu ( Finanţe) s-au întâlnit, marţi, cu sindicaliştii pentru a discuta despre problemele din sistemul judiciar.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiţiei, cei trei miniştri s-au întâlnit marţi, la sediul Ministerului Finanţelor, cu reprezentantul Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, Cătălin Trăistaru, precum şi cu cel al Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. 

La întâlnire a fost prezent şi Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, George Şerban. 

„Agenda discuţiilor a constituit-o statutul personalului de specialitate şi, corelativ, proiectul de lege privind statutul acestui personal aflat în lucru la Ministerul Justiţiei. Toate părţile au manifestat deschidere şi flexibilitate în cadrul discuţiilor, care s-au concentrat pe problemele specifice personalului de specialitate de toate categoriile din sistemul judiciar”, a transmis Ministerul Justiţiei.  

Potrivit sursei citate, participanţii la întâlnire au decis să îi transmită premierului problemele discutate, dar să le ridice şi in interiorul coaliţiei de guvernare. 

„Ministerul Justiţiei va rămâne, în continuare, deschis discuţiilor cu toate categoriile socio-profesionale din sistemul judiciar, pe poziţii de parteneriat cu celelalte ministere de linie în abordarea tuturor problemelor partenerilor sociali, în scopul găsirii soluţiilor realiste şi echitabile pentru toate categoriile socio-profesionale”, se mai arată în comunicatul citat. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite