Mihai Tudose, ironii la adresa vizitei premierului la Bruxelles: Ţi-ai făcut temele, Florinel? Îl încurcă greaua moştenire lăsată de ministrul de Finanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD. FOTO: Facebook Mihai Tudose.
Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD. FOTO: Facebook Mihai Tudose.

Vicepreşedintele PSD, Mihai Tudose, spune că Florin Cîţu  nu va putea prezenta un plan coerent pentru banii europeni în vizita sa la Bruxelles, dat fiind faptul că are în spate „greaua moştenire”, lăsată chiar de acesta, când era la Ministerul Finanţelor.

Mihai Tudose a declarat că plecarea lui Cîţu la Bruxelles aduce o veste bună şi una rea. Vestea bună este că Florin Cîţu va lăsa România „în pace” timp de câteva zile, în schimb, vestea proastă este că se va întoarce. 

„Copilul durerii pleacă la Bruxelles. O veste bună şi una rea: cea bună e că Florin Cîţu lasă România în pace două zile, cât va sta pe la Bruxelles; partea proastă e că se va întoarce. De ce se duce copilul durerii în vizită, când ţara e fără buget şi fără planul de relansare necesar pentru a accesa banii UE? Asta va fi prima întrebare din partea Comisiei Europene: «Ţi-ai făcut temele, Florinel?» Nu le-a făcut şi nici nu le poate face. Pentru că-l încurcă greaua moştenire. Aia lăsată de ministrul de Finanţe F. Cîţu, premierului F. Cîţu”, a scris europarlamentarul PSD pe Facebook.

Social-democratul susţine că miza vizitei la Bruxelles a premierului este de a obţine permisiunea pentru un deficit bugetar cât mai mare, întrucât „ne-a pregătit psihologic” deja pentru o ţintă de 7-7,1%. În plus, după ce va fi chestionat la Bruxelles, prim-ministrul va ieşi din „bucluc” prin datorie, spune Tudose.

„Pe datorie, cum altfel! Şi dacă nici asta nu mai merge, nu-i nimic! Are soluţia pregătită: vinde din casă! Nişte companii, ceva acţiuni, un port pe la Constanţa. Asta e miza vizitei lui: să obţină/ negocieze permisiunea pentru un deficit bugetar cât mai mare. Ne-a pregătit deja psihologic pentru o ţintă asumată de 7-7,1%. Ceea ce înseamnă că după virgulă ne putem aştepta la orice... Ce va ieşi din jongleriile lui Cîţu cu deficitul cash (cel bazat pe plăţile efective) şi deficitul ESA (care cuprinde şi plăţile angajate), Domnul cu mila! Şi România cu ruşinea de a fi incapabilă să-şi facă un buget şi cu o impotenţă «spectaculoasă» de a prezenta un plan coerent pentru banii europeni... Repet, că se duce Cîţu la Bruxelles nu e cea mai mare problemă! Problema mare e că se întoarce.....” a mai adăugat Mihai Tudose.

Florin Cîţu, vizită la Bruxelles

Premierul Florin Cîţu va efectua o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 11 - 12 februarie, informează Guvernul. Şeful Executivului va avea întâlniri cu preşedinţii Consiliului European Charles Michel, Comisiei Europene Ursula von der Leyen, şi al Parlamentului European David Sassoli, precum şi cu vicepreşedinţii executivi ai Comisiei Europene Frans Timmermans, Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis. De asemenea, prim-ministrul are programate întâlniri oficiale cu comisarul european pentru transport, Adina Vălean, şi cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Agenda vizitei include şi întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din cadrul Parlamentului European: liderul Grupului PPE, Manfred Weber, secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz White, liderul Grupului RENEW, Dacian Cioloş şi liderul Grupului S&D, Iratxe García Pérez.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite