Mihai-Răzvan Ungureanu, desemnat candidat la prezidenţiale din partea Forţei Civice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai-Răzvan Ungureanu, desemnat candidat la prezidenţiale din partea Forţei Civice FOTO Adevărul
Mihai-Răzvan Ungureanu, desemnat candidat la prezidenţiale din partea Forţei Civice FOTO Adevărul

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a fost desemnat oficial candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din 2014, în cadrul reuniunii Consiliului Naţional al formaţiunii.

Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Consiliului Naţional al Forţei Civice şi s-a înregistrat o singură abţinere, cea a lui Ungureanu însuşi.

„Cred că este nevoie de un stat eficient, puternic, care să slujească interesul naţional. Interesul nostru este să avem o naţiune sănătoasă, educată, prosperă. Interesul nostru naţional este să fim respectaţi de către toţi partenerii noştri. Nu putem să fim prosperi sau să gândim către viitor cu instituţii de stat anchilozate, ineficiente, mediocre, lipsite de profesionalism, lipsite de resurse“, a declarat Ungureanu, în discursul său oficial de candidat la alegerile prezidenţiale.

În opinia proaspătului prezidenţiabil, un candidat pentru fotoliul de la Cotroceni „trebuie să aibă în atenţie politicile publice esenţiale ale statului“.

„Cred că salariile medicilor şi ale profesorilor trebuie să crească pe seama responsabilităţii pe care şi-o asumă“, a mai spus Ungureanu.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, preşedintele Forţei Civice a subliniat că „istoria îi ţine minte doar pe cei curajoşi şi demni“ şi le-a mulţumit membrilor formaţiunii pe care o conduce pentru sprijinul acordat.

„Nu este uşor să lupţi în politică. Însă istoria îi ţine minte doar pe cei curajoşi şi demni. Sunt înconjurat de atâtea caractere demne şi vă mulţumesc pentru asta! Nu-mi este uşor să primesc această responsabilitate, aceea de a fi candidatul vostru la funcţia de preşedinte. (...) Am fost ales pentru că m-aţi ales. Dumneavoastră vreţi substanţă în schimbarea în bine a României. Cu voi şi alţii aidoma vouă, nimic nu ne va sta în cale“, a mai spus Ungureanu.

Ulterior, liderul Forţei Civice a anunţat, tot prin intermediul reţelei de socializare, că participă la protestele din Piaţa Victoriei.

„Suntem şi în Piaţa Victoriei! În ’89 am ieşit în stradă şi am dărâmat un regim. Nu ne-am luptat atunci ca să vedem astăzi, după 24 de ani, că suntem martorii reîntoarcerii la comunism“, a mai scris el.

Materiale pe aceeaşi temă:

Unificarea dreptei ia o nouă pauză

În zona de dreapta a eşichierului politic e agitaţie mare. Este zbaterea peştelui pe uscat, agitaţia celui care face „mult zgomot pentru nimic”. În tot acest show de prost gust, PDL stă pe margine şi asistă la spectacolul incapacităţii dreptei de a se constitui într-o alternativă, mai ales că, în opoziţie, democrat-liberalii nu au arătat că pot acţiona constructiv.

MRU cere unificarea dreptei, PDL îl ignoră

Preşedintele Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a lansat o invitaţie partidelor de dreapta, privind iniţierea unor dezbateri pe tema unificării dreptei. Răspunsurile primite au fost, însă, puţin încurajatoare.

Ungureanu, Tomac şi Cristian Preda, împreună într-un nou proiect politic: MRU candidat la Preşedinţie

Liderul FC Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele PMP Eugen Tomac şi europarlamentarul Cristian Preda au anunţat vineri, împreună, un proiect politic pentru europarlamentare şi prezidenţiale, cu MRU drept candidat la Preşedinţie.

MRU: „M-am decis să candidez la Preşedinţie“

Preşedintele Forţa Civice (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al României, dacă va avea girul partidelor de dreapta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite