Marcel Ciolacu: „Guvernanţii nu pot ascunde eşecul vizitei de la Bruxelles. Am discutat cu Frans Timmermans despre problemele PNRR”
0Liderul PSD Marcel Ciolacu este de părere că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este departe de a fi gata şi a anunţat că a discutat cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre problemele legate de PNRR şi a prezentat propunerile pe care le are PSD în această situaţie. Social-democratul consideră că guvernanţii nu au reuşit să convingă Executivul european că vor putea implementa planul până în 2026.
Marcel Ciolacu a declarat că reprezentanţii Comisiei Europene „au dat dreptate PSD”, astfel încât premierul Cîţu va trebui să prezinte PNRR şi în Parlament.
„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este departe de a fi gata. Am discutat din nou, astăzi, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre problemele din PNRR şi propunerile pe care le are Partidul Social Democrat pentru a rezolva această criză.
Comisia Europeană a dat dreptate PSD şi l-a trimis pe Cîţu să prezinte planul în Parlament. Aşadar, Cîţu trebuie să lase minciunile şi să se apuce serios de treabă. Guvernanţii nu pot ascunde eşecul vizitei de la Bruxelles! Nu au venit înapoi cu un plan finalizat. De exemplu, sunt tăieri importante pentru autorităţile locale şi pe zona de educaţie. Iar cea mai mare problemă este că nu au reuşit să convingă executivul european că vor fi în stare să implementeze planul până în 2026”, a scris Marcel Ciolacu, joi, pe Facebook.
Premierul Florin Cîţu a declarat că România va depune la Bruxelles un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu suma de 29,2 miliarde de euro. Şeful Guvernului a precizat că i-a dat asigurări preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că acesta este un Executiv care va susţine reformele. El a adăugat că a cerut miniştrilor să lucreze 24 de ore din 24 în zilele următoare pentru a depune un PNRR perfect la Bruxelles.