„Mama Eroină“, un proiect marca PSD: Mamele cu mai mulţi copii vor primi o indemnizaţie între 600 şi 1.000 lei

0
0

Deputatul PSD, Ninel Peia, a depus, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege care prevede acordarea unor indemnizaţii pentru femeile care au trei sau mai mulţi copii, acestea fiind cuprinse între 30 şi 50 % din salariul mediu net pe economie, ceea ce ar însemna între 630 şi 1000 lei, potrivit Mediafax.

Conform proiectului de lege de pus de Ninel Peia, femeile care au născut trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie. Femeile care au crescut patru copii vor primi 40% din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulţi copii vor primi o indemnizaţie viageră de 50% din salariul mediu net pe economie, plus titlul şi medalia de „Mamă Eroină“.

Indemnizaţia viageră se va actualiza anual în funcţie de salariul mediu net pe economie şi nu va ţine cont de alte venituri pe care familia le obţine. Femeile care vor dori această indemnazaţie viageră vor trebui să facă o cerere scrisă pentru a o primi.

„Cred că o femeie care naşte, creşte şi se ocupă de educaţia a trei sau mai mulţi copii, poate fi numită Mamă Eroină (...)Statalitatea noastră depinde de numărul populaţiei. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetăţeni în anul 2050. Să ne gândim la creşterea natalităţii şi cred că este de importanţă naţională pentru a nu dispărea ca popor", a declarat deputatul Ninel Peia, citat de Mediafax.

Deputatul susţine că proiectul său ar fi sprijinit de formaţiunile politice din Parlament, cu toate că forma în care e conceput pare una populistă

Soţia deputatului Ninel Peia s-ar afla chiar în această situaţie, pentru că cei doi au împreună trei copii. Deputatul a precizat că îi va cere soţiei sale să nu solicite această indemnizaţie, pentru a nu fi considerat conflict de interese, precizează aceeaşi sursă. 

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite