MAE: Aurescu, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE
0Ministrul Bogdan Aurescu va participa luni, 20 martie, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE), care va avea loc la Bruxelles. De asemenea, acesta va participa și reuniunea comună a miniștrilor afacerilor externe și a apărării din statele membre UE.

Totodată, Bogdan Aurescu va participat, tot luni, și la Conferința internațională a donatorilor în sprijinul populațiilor din Turcia și Siria, afectate de seismul din 6 februarie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE),citat de Agerpres, la reuniunea CAE, miniştrii de externe europeni vor avea o discuţie aprofundată cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi cu privire la implementarea Planului de Acţiune al UE pentru gestionarea consecinţelor geopolitice ale agresiunii Rusiei, Dialogul Belgrad-Priştina, situaţia din Tunisia şi evoluţiile din Iran.
Discuțiile referitoare la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei vor avea loc cu participarea, prin videoconferință, a ministrului afacerilor externe al Ucraina, potrivit sursei citate. De asemenea, MAE precizează că Bogdan Aurescu va susţine necesitatea menţinerii unui sprijin multidimensional pentru Ucraina, atât la nivelul UE, cât şi al statelor membre, cu accent pe furnizarea cât mai rapid posibil de echipament militar şi instruire pentru armata ucraineană în cadrul Misiunii UE de asistenţă militară pentru Ucraina, exprimând susţinere pentru noile măsuri pe această linie aflate în discuţie la nivel european.
Potrivit sursei citate, șeful MAE își va exprima sprijinul pentru consolidarea regimului de sancțiuni la adresa Rusiei, concomitent cu eficientizarea implementării măsurilor restrictive în vigoare. Bogdan Aurescu va accentua și importanța continuării eforturilor diplomatice în vederea izolării internaţionale a statului agresor şi continuarea demersurilor europene şi a partenerilor like-minded către statele terţe, pentru a contracara narativul rus.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu va menţiona acţiunile de sprijin desfăşurate de România pentru Ucraina, inclusiv date actualizate cu privire la exportul de cereale ucrainene cu ajutorul ţării noastre, care în prezent au ajuns la peste 14 milioane de tone, potrivit sursei citate.
Situația din Republica Moldova
Șeful diplomației române va face referiri și la situația din Republica Moldova și acțiunile de destabilizare care vizează administrația pro-europeană și va încuraja statele membre să continue transmiterea de susținere pentru guvernul pro-european din țara vecină.
De asemenea, Bogdan Aurescu va solicita continuarea sprijinului UE pe multiple paliere pentru autorităţile de la Chişinău. De asemenea, va sublinia necesitatea creării unui nou regim de sancţiuni, propunere pe care a lansat-o la CAE din luna februarie, care să vizeze persoanele responsabile de acţiuni de destabilizare a Republicii Moldova, aspect la care România lucrează deja.
Dezbaterile referitoare la Iran au loc în contextul adoptării celui de-al şaselea pachet de sancţiuni în domeniul drepturilor omului, situaţiei legate de proteste, cooperarea militară cu Federaţia Rusă în contextul agresiunii acesteia împotriva Ucrainei şi programul nuclear. Ministrul Bogdan Aurescu va reitera sprijinul pentru o abordare fermă din partea UE pentru a menţine presiunea asupra regimului de la Teheran şi a determina modificarea conduitei acestuia, menţionează MAE, potrivit Agerpres.
În cadrul reuniunii comune a miniștrilor afacerilor externe și miniștrilor apărării din statele membre UE, oficialii europeni vor evalua stadiul implementării Busolei Strategice, la un an de la adoptarea acesteia, precum şi sprijinul necesar în continuare pentru Ucraina.
Ministrul român va saluta cu această ocazie rezultatele implementării Busolei Strategice, inclusiv din perspectiva răspunsului la consecinţele agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi va sublinia necesitatea menţinerii şi consolidării sprijinului pentru Ucraina, precum şi pentru Republica Moldova.
Conferinţa internaţională a donatorilor în sprijinul populaţiilor din Turcia şi Siria, afectate de seismul din 6 februarie, va prilejui coagularea acţiunii solidare a comunităţii internaţionale, în vederea abordării crizei umanitare de proporţii şi a nevoilor de redresare şi reconstrucţie, pe fondul dezastrului natural care a afectat cele două state. În cadrul sesiunii dedicate anunţării angajamentelor financiare, ministrul de externe va afirma angajamentul constant al României pentru continuarea susţinerii eforturilor umanitare, de ajutorare a populaţiei afectate din cele două state şi va anunţa un nou pachet de asistenţă financiară din partea României în sprijinul celor două state puternic afectate de cutremure, arată sursa citată.