Macovei: Din celula de Jilava, deţinutul Năstase şi-a reluat rolul de lider PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansarea cărţii lui Adrian Năstase nu a fost trecută cu vederea de Monica Macovei
Lansarea cărţii lui Adrian Năstase nu a fost trecută cu vederea de Monica Macovei

Europarlamentarul PDL Monica Macovei critică, într-o postare pe blogul personal, faptul că "din celula de la Jilava, deţinutul Adrian Năstase şi-a reluat rolul de lider PSD", susţinând că acesta este "mai prezent în viaţa publică decât era înainte" .

"Din celulă de la Jilava, deţinutul N0049 Năstase Adrian şi-a reluat rolul de lider PSD, partid din care nu a fost exclus, şi mai încearcă o păcăleală: vrea să îi facă pe români să uite că este condamnat, că se află la închisoare", susţine Macovei.

"Până atunci, inculpatul Năstase era în atenţia presei doar prin declaraţiile făcute de pe scările de la DNA sau ale instanţelor. Acum, publică pe blog şi la ziarul inculpatului Voiculescu ca şi cum s-ar afla în biroul din Zambaccian", mai arată europarlamentarul PDL.

Mai mult, aceasta susţine că "deţinutul N0049 Năstase îl sfătuieşte pe Ponta, pupilul lui, cum să reacţioneze politic şi să distrugă statul de drept şi cum să asculte de Iliescu, mentorul lui".

"USL îşi duce campania electorală cu indicaţii preţioase de la deţinutul Năstase, de parcă ar fi vorba de, cum singuri s-au autodefinit reprezentanţii USL. Adrian Năstase, precum Sile Camataru, acuzat că îşi dirija afacerile din închisoare, îşi conduce şi el colegii din celulă de la Jilava", conchide Macovei.

Adrian Năstase, aflat în închisoare, şi-a lansat sâmbătă, la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus de la Romexpo, volumul "Exerciţii de libertate".

La eveniment au participat soţia şi fiul cel mare al fostului premier, Dana şi Andrei Năstase, dar şi Marius Tucă, director Jurnalul Naţional, Ion Iliescu, fost Preşedinte al României, Bogdan Teodorescu, profesor SNSPA şi academicianul Augustin Buzura.

Deoarece Adrian Năstase nu a putut să fie prezent la lansarea propriei cărţi, fiul cel mare al acestuia, Andrei Năstase, a citit un mesaj din partea lui.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite