Liderul PNL: „Nu liberalizarea pieţei energiei e problema, ci capacitatea de producţie”. Ce spune Cîţu despre o nouă criză economică
0Preşedintele PNL susţine că liberalizarea pieţei energiei nu este o problemă, ci capacitatea de producţie, România consumând mai mult decât produce. Florin Cîţu nu exclude o posibilă criză economică, care ar depinde de măsurile pe care le va lua coaliţia de guvernare.
"Nu îmi reproşez modul în care s-a făcut liberalizarea pieţei de energie. Am auzit câteva comentarii neelegante de la partenerii de coaliţie. Trebuie să spunem adevărul. Această liberalizare a pieţei de energie a fost negociată de guvernul Năstase, s-a făcut un calendar cu Comisia Europeană. S-a nimerit să fie în guvernarea Orban, nu era guvernarea mea când a fost ultima etapă a liberalizării.
Nu putem să fim ipocriţi. Am intrat într-un club în care preţurile sunt liberalizate. Am ales să mergem într-o direcţie după 1990, în care economia de piaţă determină preţurile.
În România, nu liberalizarea este problema, ci capacitatea de producţie. Consumăm mai mult decât producem. Noi astăzi vorbim de creşterea preţurilor. Asta este problema. O creştere a preţurilor într-un moment în care au crescut peste tot în lume", a declarat Florin Cîţu la Digi24.
Liderul PNL susţine că Guvernul va continua să intervină, menţionând că măsurile de plafonare şi compensare luate până în prezent au funcţionat, cu excepţia facturilor calculate greşit.
"Cred că măsura a funcţionat, există o singură problemă. Au existat acele facturi de la o anumită companie care au fost făcute greşit.
Aici trebuie să vină ANRE să spună dacă acea companie a făcut acele facturi intenţionat, sau a greşit? A fost intenţionat? Oamenii ăia trebuie să zboare de acolo. Toată conducerea trebuie să zboare urgent", a precizat liderul PNL.
Liberalul a menţionat că ar trebui ca deficitul să fie redus pentru ca economia să nu se prăbuşească, precizând că o nouă recesiune economică nu este exclusă.
”Depinde de şocuri. Dacă inflaţia accelerează rapid şi dobânzile cresc rapid, da, se poate acest lucru. Dar eu sper să avem înţelepciunea să nu mergem în acea direcţie, să ne uităm că ok, deja am cheltuit banii de la buget pentru compensarea facturilor, alţii nu mai sunt şi dacă cumva există riscul - şi sper să nu se întâmple acest lucru - să luăm bani de la investiţii, să îi punem la cheltuieli sociale sau în altă parte, atunci eşecul este garantat (...) Dacă ne propunem să venim cu propuneri de tăieri de taxe, greşit total în acest moment”, a declarat liderul PNL.