Liderii politici vor cumpărarea unei aeronave prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele UDMR este de părere că România ar trebui să își permită să aibă un avion înregistrat la Armată pentru președinte și premier. Reacții asemănătoare au venit anterior și din partea altor lideri politici.

FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

„În ceea ce priveşte avionul, n-o să fiu eu foarte simpatic, dar România ar trebui să-şi permită să aibă un avion la Armată, nu în altă parte, cu care merge preşedintele, merge premierul, aşa cum fac toate statele. Şi atunci nu trebuie să închiriezi de la unii şi de la alţii, nici nu ştii cine sunt, cu ce oferte vin. Trebuie să ai în acel avion comunicaţii speciale, nu trebuie să fie un avion cu nu ştiu ce lux, aşa cum au toate statele din jurul nostru. Sunt state mult mai, hai să spunem aşa, mai sărace şi îşi permit un avion", a declarat Kelemen Hunor la TVR Info, potrivit Agerpres.

Kelemen Hunor susține că „dacă un stat, pentru președinte, pentru premier, nu își permite un avion, atunci înseamnă că avem o problemă”.

De asemenea, liderul UDMR a declarat că nu este „extravagant” ca în secolul XXI să existe un avion care-i duce pe președintele și premierul unei țări la vizitele oficiale.

„Putem să fim demagogi: "Eşti preşedintele României, ia-ţi bilet la Wizz Air şi du-te!". Nu trebuie să fim demagogi. Nu este ceva extravagant, în 2023, în secolul XXI, să existe un avion la Armată, înregistrat la Armată, care-i duce pe şeful statului şi pe şeful Guvernului în delegaţiile oficiale”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.

Achiziția unei aeronave oficiale, susținută de PNL și PSD

Ministrul Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, a susținut că este necesar ca statul român să aibă o aeronavă oficială în viitor, care să poată fi folosită de Administrația Prezidențială, Guvern și alte instituții în vizitele oficiale în alte state, motivând că este „un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva". 

De aceeași părere este și președintele PSD. Marcel Ciolacu a precizat că România „merită să aibă o aeronavă prezidențială”. „Ne dorim o Românie normală, în care preşedintele statului are o aeronavă şi, cu demnitate, reprezintă România, pentru că este preşedintele pe care noi l-am ales, nu neapărat cu votul nostru, dar majoritatea a ales acest preşedinte. Eu cred că un stat de mărimea, de pretenţiile şi de poziţia României în interiorul UE şi NATO merită să aibă o aeronavă prezidenţială”, a susținut Marcel Ciolacu.

Vicepreședinta PNL, Alina Gorghiu, a declarat că se bjustifică deplasarea cu un avion privat a preşedintelui Klaus Iohannis în vizita oficială pe care a efectuat-o în Japonia, având în vedere importanţa evenimentului.În același timp, liberala a mai susținut că achiziția unei aeronave oficiale reprezintă un subiect controversat de prea multă vreme. 

„În România, această controversă a deplasărilor, făcute de preşedinte sau de premier, există de ani de de zile. Şi, dacă sunt de acord, de exemplu, cu preşedintele Ciolacu, l-am auzit şi mai devreme pe un anume subiect, este acest subiect: este de nepermis ca România, în anul 2023, când este un stat extrem de important la nivelul UE, un stat care face parte din NATO şi întâmpină tot felul de dificultăţi, să nu aibă la dispoziţia preşedintelui statului, a premierului, a statului român, o aeronavă. Această achiziţie a fost subiect de polemică publică şi de controversă publică de prea mult timp", a declarat la rândul său preşedintele interimar al Senatului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite