Liberalii, impotriva derogarilor pentru parlamentarii-afaceristi
PNL va solicita oficial Biroului Permanent al Camerei Deputatilor sa nu aprobe absolut nici o derogare de la Legea anticoruptie pentru acei parlamentari care ar dori sa ramana si la conducerea
PNL va solicita oficial Biroului Permanent al Camerei Deputatilor sa nu aprobe absolut nici o derogare de la Legea anticoruptie pentru acei parlamentari care ar dori sa ramana si la conducerea societatilor cu capital de stat, a anuntat liderul deputatilor liberali, Crin Antonescu. Potrivit legii, cererea de derogare trebuie sa vina din partea Guvernului, urmand ca ea sa fie aprobata de conducerile celor doua Camere ale Parlamentului. Crin Antonescu a criticat declaratia ministrului Georgiu Gingaras, potrivit caruia derogarile vor fi stabilite, de fapt, de catre Delegatia Permanenta a PSD. "Cu alte cuvinte, PSD va hotari, in forurile sale oficiale de conducere, cine poate trece peste lege", a explicat Antonescu. Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Eugen Nicolaescu, a sustinut ca, la data de 4 iulie, toti acei parlamentari aflati, in prezent, in situatia de incompatibilitate si care nu opteaza pana la 3 iulie intre politica si afaceri isi vor pierde in mod automat mandatul. "Nu se mai aplica procedura obisnuita, prin care demisia unui deputat se anunta in plen", a sustinut Nicolaescu, amintind ca, la 3 iulie, Parlamentul se afla in vacanta. Opinia sa a fost insa contrazisa de colegul sau Puiu Hasotti, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, care a apreciat ca situatiile de incompatibilitate vor fi rezolvate abia la sfarsitul vacantei parlamentare, vacanta care se intinde pe perioada lunilor iulie si august.





















































