Lefuri de zeci de mii de lei pentru șefii ASF, instituția care ar trebui să supravegheze piața asigurărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii instituției care supraveghează piața asigurărilor, unde prețurile au crescut în 2023 cu până la 35%, au venituri lunare între 30.400 și 62.700 de lei. În acest timp, salariul mediu net e de 3.942 de lei, iar venitul minim – de 1.898 de lei.

Nicu Marcu, șeful ASF FOTO Arhivă ASF
Nicu Marcu, șeful ASF FOTO Arhivă ASF

publicat tarifele de referințe la RCA, unde costul minim pleacă de la 1.822 de lei, adică aproape cât un salariu minim.

Cea mai mare sumă e încasată de președintele Nicu Marcu, 748.324 de lei, fiind vorba despre venitul pentru anul 2021. Mai precis, media lunară a veniturilor de la ASF pentru Marcu a fost de 62.300 de lei, conform ultimei declarații de avere depusă la jumătatea anului 2022, aferentă anului fiscal 2021. Nicu Marcu a ajuns în iunie 2020 la șefia ASF, cu sprijin atât al PNL, cât și al PSD. Practic, Marcu s-a mutat de la Curtea de Conturi, loc unde fusese numit vicepreședinte în octombrie 2017. În perioada 2012-2015 a fost și deputat ales pe listele PNL.

Prim-vicepreședinta ASF, Elena Dascălu, aflată din 1980 în funcții la Ministerul Finanțelor, Curtea de Conturi sau ASF, a avut un venit de 713.489 de lei în 2021, ceea ce înseamnă o medie lunară de 59.400 de lei. Pe lângă suma încasă la ASF, Dascălu este și pensionară, având încă un venit lunar mediu de 11.800 de lei.

Cei trei vicepreședinți ai ASF, Gabriel Grădinescu, Cristian Roșu și Ștefan Armeanu, au toți venituri anuale de peste 600.000 de lei. Grădinescu a avut un venit mediu lunar de 55.400 de lei, în timp ce Cristian Roșu a ajuns la un salariu lunar de 54.800 de lei. Și Armeanu a încasat lunar 54.700 de lei. Toți trei sunt tehnocrați, cu activitate și în mediul universitar.

Membrii neexecutivi sar de 30.000 de lei 

Birtalan József este trimisul UDMR în la Curtea de Conturi, fiind menționat acest aspect pe site-ul formațiunii. Din poziția de membru neexecutiv, Birtalan József a avut un venit mediu lunar de 30.700 de lei, un salariu similar fiind încasat și de alt membru neexecutiv, adică Ovidiu Wlassopol, fost soț al Liei Olguța Vasilescu.

Un venit mediu lunar de 30.400 de lei au avut și Ioan Gheorghe Țara, și Aura Socol. Primul este fost consilier județean al PSD în Bihor, în timp ce Aura Socol este fosta soție a omului care a stat în spatele strategiei politicilor economice ale PSD, Cristian Socol.

Lipsă de consens pentru chemarea în Parlament

Opoziția din Parlament a solicitat în ultimele zile chemarea conducerii ASF pentru a fi cerute explicații despre creșterea tarifelor la RCA, procedură căreia Puterea s-a opus. În schimb, potrivit informațiilor „Adevărul“, Nicu Marcu ar urma să prezinte o analiză premierului, pentru a arăta de ce au crescut prețurile. Oameni din conducerea ASF sunt așteptați la discuții și de Marcel Ciolacu, la Parlament, în format bilateral, nu la audieri, susțin surse social-democrate. 

Și purtătorul de cuvânt al PNL a venit cu o precizare pe tema ASF. „Românii trebuie să fie protejați de eventuale creșteri nejustificate ale prețurilor la RCA. Este important ca ASF să prezinte rapid o analiză a situației, dar și o serie de măsuri concrete, pentru a ne putea asigura că situația va rămâne sub control.Dacă vor exista companii de asigurare care vor specula piața și vor practica tarife exagerate, ASF are responsabilitatea să realizeze controale, să dispună măsuri și să aplice sancțiuni. Același lucru și pentru eventuale fraude care se practică în piață și pentru nerespectarea prevederilor de către asiguratori, prin întârzieri excesive la plata despăgubirilor”, a scrie pe pagina sa de Facebook Ionuț Stroe.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite