Klaus Iohannis şi John Kerry au stabilit ca România să includă reactoare nucleare modulare în sistemul energetic până în 2028

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Kerry si Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, cu John Kerry, Reprezentantul special al Preşedintelui SUA pentru climă, la Conferinţa pe tema schimbărilor climatice la nivel mondial COP26, de la Glasgow. Aceştia au anunţat că România va include în sistemul naţional de producere a energiei Reactoare Modulare Mici (SMR) până în anul 2028.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut marţi, 2 noiembrie 2021, o întrevedere cu Reprezentantul Special al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă şi Membru al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kerry, în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26). Combaterea schimbărilor climatice este o prioritate atât pentru România, cât şi pentru Statele Unite ale Americii, ambele ţări fiind angajate să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Astfel, discuţia dintre Preşedintele României şi oficialul american s-a axat pe cooperarea în ceea ce priveşte dezvoltarea, fabricarea şi utilizarea tehnologiilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon. De asemenea, s-a discutat şi despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei nucleare şi regenerabile, precum şi în ceea ce priveşte stocarea energiei şi electrificarea transporturilor”, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

„În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că România doreşte să îşi reducă emisiile de dioxid de carbon, dar şi să beneficieze de economia verde emergentă. Astfel, Preşedintele României a subliniat că ţara noastră este interesată ca, în parteneriat cu Statele Unite ale Americii, să se implice în dezvoltarea şi fabricarea de bunuri şi servicii verzi şi să genereze noi locuri de muncă. Cu acest prilej, Preşedintele României şi oficialul american au anunţat un pas concret în efortul reciproc de reducere a emisiilor din sistemele energetice. România va include în sistemul naţional de producere a energiei Reactoare Modulare Mici (SMR) până în anul 2028, ceea ce va consolida parteneriatul cu SUA în domeniul nuclear civil. Având în vedere avantajele generate de lanţurile valorice care se vor crea în jurul acestei tehnologii, România doreşte să participe la producerea avansată de Reactoare Modulare Mici în regiune, precum şi la pregătirea resurselor umane şi susţinerea funcţionării acestei noi tehnologii în alte ţări, în condiţiile în care tehnologia SMR asigură dimensionare adecvată şi flexibilitate”, completează sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că acest tip de colaborare pe mai multe paliere - dezvoltare de tehnologii, producţie, servicii suport operare - trebuie extins şi în alte domenii, în special energia regenerabilă şi mobilitatea verde. Preşedintele României a mai subliniat că această cooperare strânsă în domeniul schimbărilor climatice va completa cooperarea de succes dintre România şi Statele Unite ale Americii în multe alte domenii şi va contribui la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite