Klaus Iohannis, participare la Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții
0Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, luni, în calitate de vorbitor principal, la ediția inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții. Șeful statului va avea și o întrevedere cu premierul Luxemburgului.

Președintele României, Klaus Iohannis, va avea luni, 27 februarie 2023, la Luxemburg, o întrevedere cu Prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel, și va participa, în calitate de vorbitor principal, la ediția inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții, a informat Administrațția Prezidențială.
Potrivit unui comunicat transmis vineri, întrevederea preşedintelui României cu prim-ministrul Luxemburgului va fi dedicată discutării subiectelor de actualitate de pe agenda bilaterală, europeană şi internaţională.
„Vor fi abordate teme prioritare în relaţia româno-luxemburgheză, în principal dinamizarea cooperării economice şi sectoriale, cu accent pe domeniul finanţelor şi fin-tech, tehnologiile de vârf şi turism. În contextul ameninţărilor la adresa securităţii europene, provocate de agresiunea rusă din Ucraina, vor fi discutate cele mai recente evoluţii, măsurile de sprijinire a Ucrainei, susţinerea Republicii Moldova, precum şi extinderea cooperării militare româno-luxemburgheze în cadrul NATO", arată Administraţia Prezidenţială.
Cu ocazia participării la reuniune, şeful statului va avea întrevederi bilaterale ȘIcu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, şi cu preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Odile Renaud-Basso.