Iohannis, după numirea Ligiei Deca la Educație: Sunt încredințat că România Educată merge mai departe cu noi energii

0
0

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat optimist că noul ministru al Educației va duce mai departe proiectul de reformă și a cerut sprijin nu doar de la politicieni, ci și de la societatea civilă.

Președintele Iohannis vrea să vadă legile educației adoptate FOTO Presidency
Președintele Iohannis vrea să vadă legile educației adoptate FOTO Presidency

Ne dăm seama cu toții că, dacă vorbim despre educație, despre învățământ, suntem într-un moment foarte important. Sunt încredințat că proiectul „România Educată” nu doar că va merge mai departe, ci va merge mai departe cu noi energii și cred, sper, cu noi susțineri atât din spațiul politic, cât și din spațiul învățământului și din spațiul public la modul general. Este realmente un proiect de țară, este un proiect de țară de care România are foarte multă nevoie. O națiune fără un sistem de educație performant are puține șanse în lumea de astăzi care devine din ce în ce mai complicată”, a declarat președintele Klaus Iohannis, după ceremonia de depunere a jurământului de către Ligia Deca.

Șeful statului a făcut apel la sprijin nu doar de la factorul politic, ci și de la societatea civilă. „Și, doamnă ministru, nu doar dumneavoastră aveți nevoie de încurajări, de ajutor și de oameni buni, profesioniști cu care să lucrați, ci întregul guvern, fiindcă pachetul de legi va trebui să ajungă cât se poate de repede în guvern. Guvernul, care prin vocea Prim-ministrului Nicolae Ciucă, a declarat de la început că va prelua această sarcină și va lucra la acest pachet în așa fel încât să fie prezentat Parlamentului un pachet coerent, modern, închegat, care realmente pune bazele unui sistem de educație pentru secolul XXI în România”, a completat președintele României.

Ligia Deca a depus jurmântul de ministru luni seară, după ce anterior a fost votată de către Biroul Politic al PNL pentru ocuparea funcției de ministru. Funcția era vacantă după ce Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia joia trecută, în urma unor suspiciuni de plagiat.

Cine e Ligia Deca

Potrivit Administrației Prezidențiale, Ligia Deca este consilier prezidențial în Departamentul Educație și Cercetare. Aceasta „este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012)”.

În perioada 2012-2015, Ligia Deca a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara, în perioada 2014-2015, și SNSPA, în perioada 2019-2021.

De asemenea, potrivit Administrației Prezidențiale, aceasta este „autoare și coautoare a numeroase articole și studii publicate în reviste de prestigiu din domeniul politicilor educaționale, cu o activitate științifică ce a vizat subiecte variate, de la internaționalizarea educației superioare la practicile educaționale de adaptare la contextul pandemiei COVID-19, Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România”. 

Mai mult decât atât, aceasta a coordonat majoritatea dezbaterilor pentru proiectul „România Educată”, asuma de președintele Klaus Iohannis. 

Ligia Deca a fost numită Consilier de stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcție de Consilier Prezidențial.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite