Întâlnire Maior - Ron Johnson, despre intrarea României în Programul Visa Waiver

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Ron Johnson şi ambasadorul George Maior FOTO Ambasada României în SUA
Senatorul Ron Johnson şi ambasadorul George Maior FOTO Ambasada României în SUA

Ambasadorul României în SUA, George Maior, s-a întâlnit cu senatorul american Ron Johnson, printre subiectele discutate fiind şi accedarea României în Programul Visa Waiver.

„La 1 octombrie 2015, ambasadorul României în SUA, George Maior, a avut o întrevedere cu senatorul Ron Johnson (Republican, Wisconsin), preşedintele Comitetului pentru Securitate Internă şi Afaceri Guvernamentale din cadrul Senatului SUA, precum şi al Subcomitetului pentru Europa şi Cooperare Regională în domeniul Securităţii din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe“, se arată într-un comunicat al Ambasadei României în SUA.

Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au discutat despre visa Waiver, dar şi despre problema refugiaţilor.  „Cu acest prilej, au fost discutate o serie de subiecte bilaterale şi multilaterale, printre care accederea României în Programul Visa Waiver, aspecte privind Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, situaţia din regiune precum şi problematica refugiaţilor din Europa“, se mai arată în sursa ctată.

Primit de Obama la Casa Albă

Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, şi-a prezentat, în urmă cu două săptămâni, scrisorile de acreditare preşedintelui Barack Obama, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă, informează ambasada României în SUA.

Ambasadorul George Cristian Maior a menţionat importanţa Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii pentru relaţiile dintre cele două ţări şi relevanţa sa în planul stabilităţii şi securităţii regionale.
“Parteneriatul Strategic este un pilon de bază pentru politica externă şi de securitate a României. Sprijinul SUA a ajutat România pe drumul democratizării, al respectării drepturilor omului şi statului de drept, făcând din ţara noastră un model pentru ţările din regiune”, a precizat ambasadorul George Cristian Maior, subliniind totodată că România reprezintă o insulă de stabilitate pentru flancul estic al Alianţei Nord Atlantice.

De asemenea, în mesajul transmis preşedintelui Barack Obama, ambasadorul George Cristian Maior a prezentat priorităţile mandatului, cu accent pe dezvoltarea cooperării în domeniul securităţii, întărirea dimensiunii economice şi a schimburilor comerciale, încurajarea investiţiilor şi a transferului de tehnologie, consolidarea securităţii energetice, precum şi intensificarea cooperării în domeniul educaţiei şi inovaţiei.

“România are un angajament ferm pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, vital pentru atragerea investiţiilor americane şi creşterea schimburilor comerciale”, a apreciat ambasadorul George Cristian Maior.

La ceremonia de la Casa Albă, ambasadorul George Cristian Maior a fost însoţit de soţia sa şi cei doi copii.

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) SRI George Maior a fost propus, la sfârşitul lunii aprilie, pentru postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA, decretul de numire fiind semnat de preşedintele Klaus Iohannis la 29 iunie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite