Ilie Bolojan s-a întâlnit cu CEO-ul Schwarz Group. Promovarea producătorilor români pe piețele europene, pe agenda discuțiilor
0Premierul Ilie Bolojan și CEO-ul Schwarz Group, Gerd Chrzanowski, au discutat marți, 10 martie, la Palatul Victoria, despre oportunitățile de investiții în sectorul producției alimentare din România. Un alt subiect a fost promovarea producătorilor români pe piețele europene.

„Prim-ministrul Bolojan a subliniat că pachetul de stimulare economică promovat de Guvern oferă mecanisme de susținere a investițiilor, precum credite care beneficiază de garanții guvernamentale, scheme de ajutor de stat și alte facilități stabilite în acord cu normele europene.
De asemenea, sunt disponibile pârghii de încurajare a proiectelor pentru creșterea capacităților de producție în sectorul alimentar”, potrivit unui comunicat transmis de Guvernul României.
Un alt subiect abordat la propunerea premierului Bolojan a fost legat de promovarea producătorilor români pe piețele europene.
„Guvernul are toată deschiderea să sprijine producătorii români competitivi să-și crească capacitatea de producție și să ajungă la standardele cerute de piețele externe, însă colaborarea cu companii internaționale de anvergură le va schimba puternic abordarea”, a afirmat șeful Executivului.
Potrivit comunicatului, în cadrul discuțiilor de la Palatul Victoria au fost analizate și oportunitățile de colaborare și investiții în domeniul digital. Premierul Ilie Bolojan a subliniat că digitalizarea, integrarea sistemelor digitale și securitatea cibernetică sunt priorități pentru Guvern, având în vedere impactul lor asupra economiei.
Totodată, acesta a mulțumit reprezentanților Schwarz Group pentru investițiile realizate în România și a arătat că economia națională oferă oportunități pentru extinderea proiectelor companiei.
La întâlnire au participat, alături de premier, vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei prim-ministrului Mihai Jurca și consilierul de stat Raul Gutin.
Schwarz Group este un grup comercial de top la nivel internațional, cu aproximativ 14.200 de filiale și circa 595.000 de angajați. Grupul german deține Lidl şi Kaufland.
În exercițiul financiar 2024, companiile din cadrul Schwarz Group au realizat o cifră de afaceri totală de 175,4 miliarde de euro.
Prin ecosistemul său unic, grupul acoperă întregul lanț valoric: de la producție și comerț până la reciclare și digitalizare. Recent, Schwarz Group a anunțat că a preluat cu succes retailerul român La Cocoș.























































