Îl va suspenda Băsescu pe Păcuraru?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a avizat urmărirea penală împotriva lui Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, şi a lui Paul Păcuraru, titularul portofoliului Muncii. PC a fost singurul partid care a anunţat

Senatul a avizat urmărirea penală împotriva lui Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, şi a lui Paul Păcuraru, titularul portofoliului Muncii. PC a fost singurul partid care a anunţat că se opune

Senatorii au aprobat, ieri, prin vot secret cu bile, începerea urmăririi penale în cele trei dosare deschise de DNA pe numele lui Şereş şi lui Păcuraru.

În urma votului din Senat, mandatului de ministru al Muncii al lui Paul Păcuraru, este la mâna preşedintelui Traian Băsescu, care îl poate suspenda oricând.

Consilierul prezidenţial Cătălin Avramescu a precizat că şeful statului a aşteptat şi decizia oficială a forului legislativ, urmând ca, după o eventuală consultare cu consilierul său juridic, să îşi anunţe decizia.

Procurorii DNA, puşi la zid

În timpul dezbaterilor, unii senatori au propus să îi solicite şefului statului prelungirea mandatului în guvern al ministrului Păcuraru.

Membrii comisiei juridice şi majoritatea vorbitorilor au spus că probele prezentate de DNA în ambele cazuri sunt neconvingătoare şi s-au arătat îngrijoraţi de precaritatea probatoriului.

Ei au precizat, pe de altă parte, că instituţia nu vrea să împiedice actul de justiţie. Interceptările prezentate în copie în cele trei dosare - 30.000 de file - au fost criticate de senatori, ca procedură şi scop.

"Suntem ca în Kafka!"

Vicepreşedintele Senatului Doru Ioan Tărăcilă a precizat că interceptările Parchetul General nu au demonstrat senatorilor nici măcar un singur secret transmis de fostul ministru Şereş, deşi acesta este cercetat pentru trădare şi spionaj.

Social-democratul Ion Iliescu a cerut ca Senatul să se delimiteze de metodele Parchetului, "care lansează cu uşurinţă acuzaţii de trădare". Senatorul PRM Virginia Vedinaş a prezentat raportul Comisiei în cazul Păcuraru şi a spus că documentele prezentate nu pot demonstra că ministrul l-ar fi numit ilegal pe George Romanescu, la Inspectoratul Muncii Gorj.

Răspunsul lui Păcuraru la o propunere telefonică nu poate fi considerat ca o acceptare de luare de mită, a precizat ea.

"Suntem ca în Kafka! Am acceptat ceva ce nu mi s-a promis niciodată", s-a apărat Paul Păcuraru. El le-a cerut colegilor să voteze pentru începerea urmăririi penale.

"Trădaţi" de interceptările telefonice!

Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş este cercetat pentru trădare prin transmitere de informaţii nedestinate publicităţii în dosarul privind privatizarea mai multor societăţi de stat, printre care şi Electrica Muntenia.

Conform interceptărilor telefonice ataşate la dosarul de la Parchetul General, Şereş ar fi fost pomenit cu apelativul Hakkinen în discuţiile telefonice avute de membrii reţelei conduse de Stamen Stantchev.

Într-un alt dosar privind privatizarea Hidroelectrica, Şereş este acuzat de aderare la un grup infracţional organizat şi de subminarea economiei naţionale, întrucât ar fi pus "în pericol grav sistemul energetic naţional".
Dosarul se referă la afacerea retehnologizării Porţilor de Fier de către firma elveţiană VA TECH.

Stantchev, informat prin telefon

În una dintre convorbirile telefonice, din iunie 2005, Şereş i-ar fi povestit lui Stantchev atmosfera din şedinţa de Guvern. "A fost un scandal. Unii miniştri au spus că această ordonanţă este imorală şi murdară şi nu vor să fie părtaşi la aşa ceva. Aşa că am fost un pic ruşinat.

Prin urmare, ar trebui ca (Liviu Luca - nota procurorilor) să-şi rezolve problema mai întâi (aceea de obţinere a semnăturilor de la miniştrii justiţiei şi finanţelor publice, precum şi de la ministrul de stat Gheorgeh Seculici - nota anchetatorilor).

Pentru că, până azi, nu m-am simţit prost în nicio sedinţă de Guvern. Şi azi nu ştiu pentru cine şi pentru ce am fost... ", relata Şereş. În acelaşi dosar se fac cercetări şi pe numele fostului ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy, care ar fi fost poreclit de membrii reţelei - "Schumacher".

Şereş şi Nagy sunt cercetaţi şi pentru fapte de corupţie la DNA. Procurorii au indicii că aceştia ar fi beneficiat de anumite sume de bani, în schimbul unor informaţii în cadrul derulării proceselor de privatizare.

Mită pentru fiu

Ministrul Muncii Paul Păcuraru este acuzat de luare de mită. Conform DNA, Păcuraru l-ar fi rugat pe liderul PNL Gorj, Ilie Morega, să intervină pe lângă directorii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi ai complexurilor energetice Turceni şi Rovinari să acorde contracte pentru perfecţionare profesională firmei lui Mihnea Păcuraru, fiul ministrului.

DNA a început cercetările pe numele ministrului în urma interceptărilor telefonice ale lui Ilie Morega, implicat în scandalul banilor pentru partid. Ilie Morega este cercetat alături de Paul Păcuraru, sub acuzaţia de dare de mită.

Precedentul Teodor Atanasiu

Preşedintele Traian Băsescu va putea să-l suspende din funcţie pe ministrul Muncii, Paul Păcuraru. În acest caz, premierul Călin Popescu Tăriceanu va trebui să decidă cine va conduce ministerul pe parcursul anchetei.

Potrivit prevederilor art. 100 alin. 1, art. 109 alin. 2 din Constituţia Romaniei, republicată şi art. 21 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, şeful statului are dreptul de a suspenda un ministru în cazul căruia s-a decis demararea urmăririi penale pentru a îndepărta orice urmă de suspiciune de influenţare a anchetei în care este implicat.

Procedura de suspendare se limitează, însă, doar la perioada anchetei în care este cercetat. Situaţia are un precedent. În 2006, ministrul Apărării Teodor Atanasiu a fost suspendat din funcţie de către preşedinte la numai cateva zile după ce Băsescu şi-a dat acceptul pentru începerea procedurilor de urmărire penală.

La acea vreme, Atanasiu a fost acuzat de consilierul prezidenţial Adriana Săftoiu şi de deputatul independent Eugen Bejinariu că a săvârşit abuzuri în serviciu contra intereselor persoanei.

Ancheta care s-a derulat după suspendarea ministrului s-a soldat doar cu un NUP, Atanasiu ocupând în momentul de faţă calitatea de şef AVAS.

Cum au votat partidele

PDL, PNL, PRM - pentru
PSD şi UDMR - "după propria conştiinţă"
PC - împotrivă

30.000 de file de interceptări ale convorbirilor lui Şereş şi Păcuraru sunt anexate dosarelor

Sunt lucruri total inacceptabile, care ne aduc aminte de anii '50. (...) Te joci cu asemenea încadrări juridice?
Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite