Guvernul aprobă calendarul alegerilor parțiale. Scrutin pentru alegerea primarului Capitalei pe 7 decembrie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul aprobă joi, 23 octombrie, hotărârea privind organizarea pe 7 decembrie a alegerilor locale parţiale pentru primarul general al municipiului Bucureşti, precum și alegerile în alte localități. 

FOTO Inquam / Octav Ganea
FOTO Inquam / Octav Ganea

Liderii coaliției au decis, marți, ca alegerile pentru funcția de primar general al Bucureștiului să aibă loc pe 7 decembrie. Decizia vine după luni de discuții în contradictoriu cu privire la scrutinul din Capitală. 

Odată cu alegerile din Capitală vor fi organizate alegeri pentru președintele Consiliului Judeţean Buzău, precum și alegeri parţiale pentru primari în alte 12 circumscripţii electorale din următoarele localităţi: comuna Retea (judeţul Bihor), comuna Mihai Eminescu (judeţul Botoşani), comuna Marga (judeţul Caraş-Severin), comuna Dobromir, comuna Lumina (judeţul Constanţa), oraşul Găeşti (judeţul Dâmboviţa), comuna Sopot (judeţul Dolj), comuna Valea Ciorii (judeţul Ialomiţa), comuna Vânători (judeţul Iaşi), comuna Poienile de sub Munte, comuna Şieu (judeţul Maramureş), comuna Cârţa (judeţul Sibiu).

Agenda guvernului

Executivul va stabili schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

În ședința de guvern se va aproba și un proiect de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 4 la HG nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării.

Prin proiectul de act normativ se stabilește că „numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv învățământul special, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, este de 293.852 de posturi”.

Va fi aprobat și un memorandum privind negocierea și semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind podul rutier peste râul Prut la frontiera între cele două state, între localitățile Bumbăta (România) și Leova (Republica Moldova).

Pe agenda au mai fost introduse:

- PROIECT DE LEGE pentru aprobarea retragerii României din Tratatul privind Carta Energiei

- PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea anexei 2 la Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate

- MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii de angajamente legale pentru achiziţionarea serviciilor de catering şi de interpretariat pentru desfăşurarea unui eveniment de consultare publică pe marginea Planului Naţional Social pentru Climă, la nivel înalt (Bucureşti, 4 noiembrie 2025). 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite