Goana după voturi: PSD Arad şi Bistriţa-Năsăud oferă meditaţii gratuite la sediu pentru picaţii la Bac
Filialele PSD Arad şi Bistriţa- Năsăud şi-au pus profesorii membri de partid la treabă. Aceştia dau meditaţii gratuite chiar la sediu elevilor care nu au promovat bacalaureatul în sesiunea din vară.
La Arad, iniţiativa este prezentată drept „o campanie de sprijin pentru elevi". „Având în vedere dezinteresul manifestat de persoanele şi instituţiile în drept să genereze un plan de măsuri coerent pentru îndreptatea situaţiei, PSD Arad a decis să-şi mobilizeze resursa de cadre didactice şi să recurgă la susşinerea de consultaţii gratuite la principalele materii din programa de bacalaureat", se arată în comunicatul remis de filiala cu pricina.
Liderul organizaţiei, Dorel Căprar, respinge cu tărie că ar fi vorba despre campanie mascată. „Nu e vorba de aşa ceva pentru că noi am spus şi în comunicat că participarea la meditaţii nu presupune apartenenţa la PSD sau implicarea în acţiunile noastre politice", a declarat Căprar pentru „Adevărul". Acesta afirmă că filiala a venit cu o astfel de iniţiativă după ce cerut în zadar Inspectoratului şcolar judeţean să organizeze şedinţe de pregătire pentru elevii care n-au trecut Bac-ul. „Le-am cerut public acest lucru şi le-am spus că îi ajutăm şi noi cu profesorii noştri. Nu ne-au dat niciun răspuns. Ca să nu facem meditaţiile la sediul nostru, trebuia să le cerem să ne pună la dispozţie clase şi sunt convins că ne-ar fi perceput chirie", a mai spus şeful PSD Arad.
Prima care a avut ideea meditaţiilor gratuite a fost însă organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud, condusă de deputatul Radu Moldovan, purtătorul de cuvânt al partidului. „Nu e nicio campanie mascată, e un gest de bine cu care venim în sprijinul acestor copii pe care i-a nenorocit un dobitoc. Putem să ducem orice în derizoriu spunând că e campanie mascată", a fost replica lui Moldovan. Potrivit explicaţiilor sale, acţiunea PSD a fost demarată de şefa Organizaţiei de femei a filialei, fost secretar de stat în ministerul Educaţiei, care i-a cerut să-i pună la dispoziţie sala de şedinţe din sediul PSD Bistriţa pentru a-i pregăti gratuit pe picaţii la Bac.
În Bistriţa-Năsăud au promovat examenul de bacalaureat 43,17% din candidaţi, iar în Arad promovabilitatea a fost de 37,46%, cea mai slabă din istorie. În acest judeţ aproape 2.700 de elevi s-au înscris pentru Bac-ul din toamnă, majoritatea fiind respinşi în prima sesiune, în timp ce 400 de corigenţi sunt aşteptaţi să vină pentru a susţine examenele.





















































