Geoană sugerează o candidatură ca independent la prezidențiale: Lansează o carte care prezintă un nou plan de țară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, dă de înțeles că ar urma să candideze din postura de independent la alegerile prezidențiale din 2024. Potrivit unor fragmente publicate de Digi24 din cartea pe care urmează să o publice, sunt oferite mai multe indicii în acest sens, pe lângă planul de țară despre care numărul doi în NATO a vorbit de mai multe ori în spațiul public.   

Mircea Geoană a refuzat să dea un răspuns concret cu privire la o eventuală candidatură FOTO Arhivă
Mircea Geoană a refuzat să dea un răspuns concret cu privire la o eventuală candidatură FOTO Arhivă

România se află într-un moment mai periculos decât alte naţiuni, în plin cerc vicios al neputinţelor şi al corupţiei de acasă faţă de diferenţele de nivel economic şi de calitate a serviciilor publice din Occident. Nici un lider politic şi nici un factor de influenţă economică sau culturală nu au ştiut sau nu au putut să scoată România din acest cerc vicios”, afirmă Mircea Geoană în cartea sa, potrivit Digi24.

Secretarul general adjunct al NATO mai susține în cadrul fragmentelor că „toţi preşedinţii postdecembrişti au continuat să reprezinte şi să depindă de partidele pe care le conduseseră până la data depunerii jurământului” și că „preşedinţii de până acum nu au reuşit să unească naţiunea în jurul unor obiective interne şi externe importante”.

În același timp, într-un alt fragment, Geoană se compară cu președintele Cehiei. „Exemplul recent al preşedintelui Cehiei (un fost comandant al Comitetului Militar al NATO) este concludent. A candidat ca independent, preferabil cu susținere politică, însă cu capacitatea de a propune și, la nevoie, impune o agendă care să transcende interesele înguste de partid. A câştigat susținut, iar nu dependent de partide”.

De altfel, fostul candidat la prezidențiale a mai anunțat prezentarea unui proiect de țară în cadrul cărții și în trecut a criticat dur modul în care liderii politici au evitat în ultimele decenii să pună umărul la modernizarea României, făcând un apel către „oamenii de calitate” din toate formațiunile să iasă în față și să sprijine un proiect național.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite