Geoană afirmă că se ascunde în casă până la turul II dacă se califică în finala prezidențială. „Rezultatul a fost viciat”

0
Publicat:

Candidatul independent Mircea Geoană a anunțat în cadrul dezbaterii prezidențiale de la Antena 3 că știe cum va proceda în cazul în care se califică în turul II.

Mircea Geoană, candidat independent la președinția României
Mircea Geoană, candidat independent la președinția României

Mircea Geoană a răspuns marți seara întrebărilor în serie venite din partea ziariștilor Antena 3, post care organizează dezbaterea prezidențială cu toți candidații.

Una dintre întrebări a vizat și ce anume a învățat din greșelile trecutului, cu aluzie la vizita celebră la Sorin Ovidiu Vântu, care l-a costat mandatul.

”Dacă veți ajunge din nou în finală, v-ați gândit la lucrurile pe care nu le veți face?”, l-a întrebat reporterul.

 „Nu mai ies din casă până în turul doi, dar a fost, în mod evident, o greșeală, am recunoscut și altele, dar mai e altceva - oricât de mult ar fi contat acel moment, și a fost o eroare, frauda era deja atât de masivă, încât rezultatul a fost viciat chiar și fără acest lucru. Dar pentru viitor, cred că cel mai bun lucru este să avem dezbateri și între candidați și înainte de turul I și aștept cu plăcere și o dezbatere cu cel care va intra cu mine în turul doi îl aștept cu mult drag la o dezbatere serioasă”, a răspuns candidatul independent Mircea Geoană.

El a făcut un apel către toți cetățenii acestei țări să vină la vot încă din primul tur.

”Adevărata finală a acestei curse se joacă în primul tur, pentru că din cei trei cu șanse să intre în turul doi – Ciolacu, Simion și cu mine – în orice variantă pe care o putem lua prin permutare e clar cine câștigă dacă intră Ciolacu cu Simion sau dacă intru eu cu Ciolacu sau cu Simion lucrurile sunt destul de clare. De aceea, fac un apel către votanții altor partide – pentru vot util, nu risipiți votul pe candidați care n-au șanse să intre în turul doi. Orice vot risipit e un vot pentru o finală Ciolacu-Simion. Iar pentru votanții AUR, orice vot în turul 1 pentru Simion, e, de fapt, un vot în turul doi pentru Marcel Ciolacu. De aceea vreau să venim cât mai mulți la vot”, a mai precizat candidatul independent.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite