Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Gabriela Firea are în plan extinderea rețelei de metrou a Capitalei FOTO Inquam
Gabriela Firea are în plan extinderea rețelei de metrou a Capitalei FOTO Inquam

Gabriela Firea a relatat că în momentul în care a ajuns la Primăria Capitalei, primul lucru care i s-a precizat a fost acela că „nu avem nicio șansă să obținem fonduri europene”, explicând că a subliniat la acel moment faptul că fondurile locale și guvernamentale nu sunt suficient, problemele cu care se confruntă primăria fiind complexe. 

„Primele vizite au fost la Bruxelles și ceea ce părea că nu se va întâmpla s-a realizat. În doi ani de zile, peste un miliard de fonduri europene nerambursabile pentru ceea ce au văzut toți cetățenii. Transport public nou: 400 de autobuzeprietenoase cu mediul, Euro 6, 130 de autobuze hibrid, autobuze electrice, tramvaie, troleibuze”, a mai relatat fostul primar. 

Mult discutatele sume pentru rețele de termoficare. Da, 300 de milioane de euro obținuți de echipa social-democrată la primărie. De asemenea, stația de epurare Glina, cel mai mare proiect de mediu din această zonă a Europei, aproape 400 de milioane de euro. Arcul de Triumf, reabilitat pe fonduri europene. Observatorul astronomic, dar aș adăuga aici și ce am obținut noi, ca echipă social-democrată, faptul că medici și asistente din Bucureștti, de la spitalele din subordinea Capitalei, s-au perfecționat cu fonduri europene în spitale din Europa și au venit acasă mai bine pregătiți, tocmai pentru a-i însănătoși pe români, pe bucureșteni”, a mai adăugat Gabriela Firea. 

Firea a mai explicat că un obiectiv al echipei sale este acela de a obține mai multe fonduri pentru extinderea rețelei de metrou din București, punctând că „aceasta ar fi într-adevăr șansa fluidizării traficului în Capitală”, un proiect real. 

„Asta putem să o facem cu fonduri europene, cu fonduri naționale, cu sprijinul primului-ministru, al europarlamentarilor noștri, sprijinul Ministerului Transporturilor”, a mai explicat Gabriela Firea.  

Candidata PSD la Primăria Capitalei a precizat, într-un mesaj pe Facebook, că „echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”.

În echipă, alături de colegii noștri din Parlamentul European, putem aduce și mai mult! Acești bani sunt o șansa pentru a face comunitățile, din toată România, mai prietenoase cu oamenii. Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie, așa cum am făcut în mandatul anterior când primele vizite au fost la Bruxelles, la Parlamentul European. Relația dintre București, România și Uniunea Europeană este esențială și avem un profit enorm până acum, peste 1 miliard de euro în Capitală și aproape 70 miliarde de euro la nivel național”, a mai spus fostul primar al Capitalei, care candidează pentru un nou mandat.

Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF 41240002

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite