Gabriel Berca, despre planurile nemulţumiţilor din PDL: „Partidul Popular o să apară foarte repede“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Berca a explicat care sunt planurile nemulţumiţilor din PDL FOTO Adevărul
Gabriel Berca a explicat care sunt planurile nemulţumiţilor din PDL FOTO Adevărul

Consilierul prezidenţial Gabriel Berca susţine că „foarte repede“ o să apară Partidul Popular, explicând că este o decizie a „colegilor din Parlament“, pentru că este necesară constituirea unui grup parlamentar.

„Eu cred că e necesar. Este necesar pentru că în alegerile din 9 decembrie 58% dintre români nu au venit la vot. În acest moment, există un dezechilibru pe piaţa politică românească şi este necesar un vehicul care să genereze figuri politice credibile noi, nu neapărat tinere, dar oameni care au demonstrat în viaţa profesională că au ceva de spus. “, a explicat Gabriel Berca, potrivit B1 TV.

Berca şi-a continuat argumentaţia. „Este adevărat că acest lucru poate deranjează. Am şi văzut foşti colegi de-ai mei din PDL care au pus multe semne de întrebare din acest punct de vedere. Eu nu cred în partidele care sunt conduse cu mână forte, ci cred în partide care pot să genereze lideri politici pentru România“, a explicat Berca.  

Întrebat când o să apară această formaţiune, Berca a răspuns că „foarte repede“ şi a menţionat că acest proces presupune existenţa mai multor etape.
„Asta este o decizie şi a colegilor din Parlament, pentru că este necesară constituirea unui grup parlamentar. Sunt oameni în PDL, eu am plecat din PDL, dar sunt oameni din partid care nu acceptă starea de lucruri de astăzi. Am exemplul din judeţul meu, după plecarea mea din PDL au fost aduşi oameni care nu au avut nicio treabă cu acest partid în ultimii doi - trei ani de zile, oameni care fac blat cu administraţia locală. Ori, lucrul acesta nu este de acceptat. Cum să faci opoziţie serioasă şi consistentă dacă nu ai o voce puternică şi aplicată care să fac Opoziţie?“, a adăugat consilierul prezidenţial.
El a subliniat că nu este vorba despre o transformare a fundaţiei Mişcarea Populară în partid, precizând că nu se poate merge în alegeri cu o fundaţie.

Berca a confirmat faptul că lansarea respectivei iniţiative are legătură cu Partidul Popular al cărui preşedinte este Costel Caraş.
„Sunt discuţii între parlamentari care doresc altceva. Nu se ştie dacă mai sunt şi de la alte partide. Eu ştiu că în PDL există o mare nemulţumire în acest moment şi sunt oameni care vor să aibă carieră politică în continuare şi vor să facă politică altfel decât se face acum în PDL“, a adăugat Berca.
Consilierul preşedintelui a mai declarat că el susţine apariţia Partidului Popular. Întrebat dacă se va înscrie în Partidul Popular, Berca a spus că se gândeşte la acest lucru şi că s-ar înscrie dacă va regăsi în el foşti colegi ai săi din PDL.
 

Mişcarea Populară rămâne fundaţie

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite