Fundatiile s-ar capatui si ele cu imobilele RAPPS

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Argumentele initiatorului: "apararea valorilor democratiei" si "eliminarea pozitiei inferioare a fundatiilor" in raport cu partidele

Deputatul PSD Constantin Niculescu a depus o initiativa legislativa prin care li se va permite asociatiilor si fundatiilor sa-si cumpere cate un sediu, in fiecare localitate, la valoarea de inventar, situata de obicei mult sub pretul pietei. Potrivit lui Niculescu - care este el insusi presedinte al unui ONG, si anume tocmai al ACR - vanzarea imobilelor catre fundatii are ca scop "apararea valorilor democratiei", la fel ca si in cazul initiativei legislative care a permis partidelor politice sa-si cumpere sediile. Niculescu sustine ca, o data ce partidele au obtinut un asemenea drept, "pe cale de consecinta pentru stabilirea unei echitati sociale si economice, se impune eliminarea pozitiei inferioare din punct de vedere patrimonial a asociatiilor si fundatiilor". In cazul in care fundatiile si asociatiile nu vor sa cumpere, aceste institutii pot opta pentru concesionarea imobilului in care isi au sediul, pe o perioada de maximum 99 de ani. Daca un ONG va dori sa cumpere mai multe imobile in aceeasi localitate, doar unul singur poate fi vandut la valoarea de inventar, restul urmand sa fie cumparate la pretul pietei. Recent, Camera Deputatilor a adoptat o initiativa legislativa a deputatului PSD Constantin Nita, prin care se permite partidelor politice sa-si cumpere sediile la valoare de inventar.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite