Fregatele României

Hanibal Dumitraşcu

Cuvântul clasic îşi are originea în latinescul classis, care se traduce prin fregată sau escadră. Prin urmare, ceva este clasic dacă respectă principiile de ordine, aidoma spaţiului de la bordul unui vas. Respectând acest raţionament, deducem că politica, omul politic au atributul de clasic dacă sunt shipshape adică puşi la punct, ca o navă.
Prin urmare, când nu ai scopuri, ţinte clare pe care să-ţi croieşti demersurile, omul, umanitatea devin fragile, trăiesc experienţa panicii, angoasei, a eşecului. Să nu uităm, ca exemplu, ultima expediţie cruciată, când Occidentul debusolat şi-a trimis copiii, bătrânii şi nebunii să le risipească, într-o ultimă încercare, iluziile. Iată cum un spaţiu al ordinii, al regulilor şi, mai ales, al ţintelor atinse - nava, vasul se transformă într-un spaţiu al deriziunii, într-un timp risipit al neputinţei , "Corabie a Nebunilor"!. Este lesne de observat că cei mai mulţi dintre oamenii politici români vor să fie nişte shipshape, capabili ca prin jocul lor politic să influenţeze destinul naţional.Unul dintre aceştia vrea să fie, spre exemplu, un preşedinte-jucător care să controleze, să decidă ambiţios asupra celui mai necontrolabil şi neclar, din punct de vedere geografic, vecin al ţării, Marea; un altul vrea să fie un "războinic al luminii", gata să renunţe până şi la şcoli cu gândul de a transforma ţara într-un tărâm (şantier) al bisericilor, iar altul, erijându-se într-un tribun al Neamului, vrea să ne mântuiască de rău şi de ispite într-o uriaşă puşcărie personală, mare, dacă se poate, cât România, fiindcă numai aşa putem fi supravegheaţi şi pedepsiţi. Prin urmare, oamenii noştri politici, cei mai mulţi dintre ei, se vor a fi clasici, fiindcă, nu-i aşa, a fi clasic înseamnă a ţi se recunoaşte valoarea, înseamnă în mintea, gândurile şi, mai ales, în efuziunile emoţionale ale acestora, a-ţi asigura intrarea în istorie, vanitatea eternităţii. Dar nu putem să nu observăm că mesajele lor sunt redundante, salate de cuvinte vibrate de discursuri falologogentrice, paranoide. Sunt diversiuni ale puterii ce ocultează bunul simţ şi schilodesc şansa recuperării speranţelor de bine ale acestui popor.Mi-e teamă, prin urmare, că experimentăm eşecul, angoasa, înstrăinarea, lipsa de sens şi de proiect naţional, având la nivelul discursului public astfel de deriziuni. Orizontul naţional pare a fi lipsit de proiect, cel al integrării europene fiind unul, mai degrabă, străin de import, impalpabil şi neclar pentru majoritatea românilor ancoraţi în realitate, învăţaţi însă de pe vremea regimului comunist să-l aştepte absurd pe "Godot", celebrul personaj a lui S. Beckett.Cei mai mulţi dintre politicieni sunt, la rândul lor, "oameni recenţi", incapabili să opereze cu normele, valorile şi mijloacele instituţionale proprii lumii prospere, democratice şi libere a Europei. Noi, românii, şi România experimentăm însă, probabil pentru ceva vreme, nesiguranţa, angoasa, lipsa de proiect naţional, de voinţă şi de etică a efortului colectiv aici, la limanul european, pentru că suntem lipsiţi de lideri clasici, de veritabili shipshape, care să ne conducă şi să ne ancoreze în normalitate.