Fotbalistii parlamentari isi continua, in Bulgaria, turneele internationale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chestorul Nicu Vasilescu (PRM) insoteste echipa pe post de guvernanta

Dupa "stralucitoarea" prestatie din meciul cu Turcia (1-1, rezultat obtinut in bine cunoscuta Antalya), echipa de fotbal a Camerei Deputatilor isi va completa palmaresul international jucand si cu parlamentarii bulgari. Cele doua meciuri se vor desfasura la Bucuresti si Sofia, la sfarsitul lunii iunie si, respectiv, in octombrie. Totusi, Biroul Permanent al Camerei Deputatilor este usor ingrijorat de "excesele de imagine" - petreceri cu cadane si sampanie, inscaunarea lui Sorin Lepsa sultan de catre dansatoarele din buric etc. - care au prefatat meciul cu Turcia, a spus secretarul Camerei Deputatilor, Tudor Mohora. In consecinta, conducerea Camerei l-a desemnat pe chestorul Nicu Vasilescu (PRM) pentru a conduce echipa de fotbal si pentru a-i feri pe parlamentarii fotbalisti sa se mai dea in stamba. Secretarul Camerei Deputatilor, Tudor Mohora, a spus ca el, personal, a avut rezerve fata de organizarea unui asemenea meci, dar, dupa ce s-a acceptat desfasurarea unei actiuni asemanatoare in Turcia, nu ar fi fost politicos ca vecinii nostri bulgari sa fie refuzati. Initiativa meciului apartine, se pare, bulgarilor, care au adresat o invitatie deputatilor Sali Negiat si Sorin Lepsa, cei doi care au organizat si intalnirea cu parlamentarii turci. Costurile organizarii celor doua meciuri, inclusiv cazare, masa si deplasare a echipelor formate din circa 25 de persoane, vor fi suportate din bugetele celor doua parlamente.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite