Filialele PSD, puse la cheltuială pentru desemnarea candidaţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea  secretarul general al PSD
Liviu Dragnea secretarul general al PSD

Organizaţiile judeţene ale social-democraţilor vor plăti din puşculiţa proprie sondajele de opinie pe baza cărora vor fi stabiliţi candidaţii USL la alegerile locale. Sondajele vor fi realizate de două institute de sondare agreate de PSD.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, spune că preţul sondajelor va fi stabilit prin negociere directă între filialele partidului şi institutul de sondare la care au fost repartizate.

„Nimeni de la centru nu va interveni în această negociere", a precizat Dragnea, care a ţinut să infirme informaţiile potrivit cărora costul unui astfel de sondaj s-ar ridica la 13 mii de euro. El a negat şi că a încercat, potrivit unui ziar central, să încheie contracte cu cele două institute pentru suma menţionată.

Totuşi, liderii din  teritoriu s-au trezit de la centru cu un astfel de contract, situaţie care, potrivit aceluiaşi ziar, ar fi stârnit nemulţumiri. „E o minciună ce s-a scris", a replicat Dragnea, spunând că documentul ajuns în filiale era, de fapt, un model de contract şi a fost trimis din greşeală de o subordonată de-a sa, care „va fi concediată".

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a trimis tuturor filialelor din teritoriu o adresă cu cu instrucţiuni referitoare la procedura de realizare a sondajelor de opinie.

Fiecare din cele două institute de sondare a opiniei publice vor realiza cercetarea în jumătate din filiale pe un eşantion de 1300 de respondenţi. În sondaje, care trebuie încheiate până la 15 iulie, vor fi cuprinse numele celor doi candidaţi care aspiră să intre în competiţia de la locale din partea USL.

Unul din cei doi va fi desemnat de PSD, iar celălalt de PNL, iar în urma sondajului va fi ales cel mai bine plasat. Până să ajungă la acest sondaj, social-democraţii vor face o triere în propriile rânduri prin sondaje interne, selectând un candidat din mai mulţi care urmăresc aceeaşi funcţie.

În paralel cu PSD, şi liberalii îşi vor face propriile sondaje, urmând ca rezultatele să fie comparate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite