Emil Boc atacă pensiile speciale şi afirmă că măsura privind alegerea preşedintelui de Consiliu Judeţean trebuie dublată de alegeri în două tururi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat sâmbătă că alegerea preşedintelui de consiliu judeţean prin vot direct ar trebui dublată şi de alegeri în două tururi pentru administraţiile locale şi judeţene, motivând că în forma actuală ar avantaja PSD. Totodată, edilul critică pensiile speciale şi afirmă că „mai devreme sau mai târziu” se va renunţa la acestea.

„Voi fi întotdeauna un susţinător al votului direct Alegerea directă a preşedintelui consiliului judeţean este în consonanţă cu principiile statului de drept. Dar este clar ca din punct e vedere politic, această măsură, dacă nu este dublată de alegerea în două tururi a preşedinţilor de consilii judeţene şi primarii, avantajează partidul cu cei mai mulţi primari şi presedinţi de CJ. Pe această cale, PSD încearcă să îşi conserve pierderea pe care a suferit-o la europarlamentare, pe premisa ca cei în exerciţiu au prima şansă”, a declarat Emil Boc.

Liberalul a venit sâmbătă şi cu o critică faţă de pensiile speciale, amintând că el a fost cel care le-a eliminat ultima oară şi că „mai devreme sau mai târziu” acestea vor dispărea deoarece sistemul de pensii actual nu îşi va permite să le plătească.

„În privinţa pensiilor speciale, am fost acela care le-a eliminat şi am mers pe principiul contributivităţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va ajunge, pentru că sistemul de pensii viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt şi care se preconizează a creşte în continuare”, a declarat Boc, citat de Agerpres.

Acesta a mai explicat că susţine că o măsură „de bun simţ” ar fi interzicerea cumulului pensiei cu salariul peste un anumit plafon.

„Poate acum se înţeleg mai bine greutăţile pe care le-am avut în acele momente de criză. (…) Eu voi susţine în continuare acest punct de vedere, consider că peste un anumit plafon ar trebui să fie interzis cumulul pensiei cu salariul. Nu ştiu cum va reglementa actualul Guvern, dar consider că este o măsură de bun simţ”, a conchis fostul premier.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite