Dacian Cioloş: Voi participa la anumite acţiuni ale partidelor pentru a-mi explica principiile; nu este o adeziune politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, marţi seară, la Radio România Actualităţi, că va participa la anumite acţiuni ale partidelor politice pentru a explica principiile cuprinse în Platforma România 100 şi nu pentru a exprima o adeziune politică.

"Eu o să comunic în jurul lor (principiilor din cadrul Platformei România 100 — n.r) cât e posibil. Deja mă bucur că după ce le-am lansat cel puţin pe internet sunt peste 50.000 de susţinători. Sigur, la scara întregii ţări se poate spune că nu e mult (...) O să discut şi cu partidele politice atunci când sunt invitat să pot să le explic şi aşa trebuie înţeleasă participarea mea la anumite acţiuni ale unor partide politice. Nu e vorba de o adeziune politică. E vorba de utilizarea unei oportunităţi pentru a susţine şi pentru a explica aceste puncte şi voi participa acolo unde sunt invitat pentru a clarifica ce înţeleg eu prin acele puncte", a afirmat premierul Dacian Cioloş.

"Vizavi de partide, cred că e important să vedem cum putem traduce acele principii în acţiuni de guvernare, pentru ca acţiunile din programele de guvernare să aibă la bază aceste principii", a mai spus Cioloş.

Preşedintele PNL Alina Gorghiu a confirmat, marţi, la Digi 24, că premierul Dacian Cioloş va veni la şedinţa Consiliului Naţional al partidului de miercuri care se va desfăşura la Parlament şi unde va prezenta Platforma politică România 100, pe care formaţiunea a decis să o susţină la alegerile parlamentare, liberalii urmând a valida în forul de decizie propunerea ca Cioloş să fie premierul PNL la alegeri.

   

Cioloş se va întâlni cu premierul sârb Aleksandr Vucic pentru a discuta problema românilor din Serbia

Premierul Dacian Cioloş a mai declarat că în următoarele zile urmează să aibă, la Timişoara, o întâlnire cu omologul său sârb, Aleksandr Vucic, cu care va discuta modul în care Serbia respectă drepturile minorităţii române de acolo şi modul în care România poate să suţină aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

”Românii care sunt în comunităţile din jurul României sunt într-o situaţie specială şi este unul din principalele motive pentru care mi-am propus să mă întâlnesc şi cu premierul sârb, cu care o să mă văd, la Timişoara, în următoarele zile, ca să discutăm inclusiv modul în care România poate să suţină aderarea Serbiei la UE şi modul în care Serbia respectă drepturile minorităţii române din Serbia. Ştiu că există aclo şi anumite îngrijorări şi anumite aşteptări şi din partea susţinerii statului român şi din partea comportamentului statului sârb şi intenţionez să discut şi aceste lucruri”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

El a precizat că şi ministrul de Externe şi ministrul delegat pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni au ţinut legătura cu comunităţile de români din Serbia privind respectarea drepturilor minorităţilor în ţara vecină.

„Există şi în PSD oameni cu care se poate lucra, dar am simţit mai puţin o apropiere faţă de ce îşi propune PSD”

Prim-ministrul a afirmat, tot marţi seară, într-un interviu acordat pentru Antena 3, că se simte mai puţin apropiat de programul PSD şi s-a arătat rezervat faţă de posibilitatea unui guvern de largă coaliţie, PNL-PSD, invocând faptul că USL nu a rezistat.

„Nu e vorba doar de ideologie, contează să îţi asumi anumite principii. Dacă oamenii politici vor să aibă încrederea oamenilor trebuie să îşi asume ceea ce spun. Acea platformă nu este pentru a arăta anumite principii, ci a pune acele principii în practică. Există oameni cu care se poate lucra şi în PSD, dar eu am simţit o apropiere mai puţin faţă de ce îşi propune PSD să facă. Cu PNL am mai avut ocazia să lucrez, am fost şi ministru într-un guvern PNL”, a declarat Dacian Cioloş.

Întrebat dacă vede viabil un viitor guvern PNL-PSD în condiţiile în care cele două partide au colaborat anterior în cadrul USL, Cioloş a răspuns: ”A existat USL şi care a fost rezultatul?Cred că e important să se limpezească apele în România şi partidele să-şi asume lucrurile pe care le pot face”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite