Dacian Cioloș este „în cărți” pentru șefia unui serviciu de informații. Nicușor Dan: „O să mă consult cu partidele”
0Președintele României, Nicușor Dan, ia în calcul numirea fostului premier Dacian Cioloș la conducerea unuia dintre serviciile de informații ale statului, potrivit unor surse politice. Deciziile privind noii șefi ai serviciilor ar urma să fie luate până în luna septembrie și supuse votului Parlamentului la începutul sesiunii de toamnă.

Pe masa președintelui se află mai multe nume, iar Dacian Cioloș ar fi printre candidații posibili pentru conducerea unuia dintre cele patru servicii: SRI, SIE, STS sau SPP, potrivit surselor Antena 3 CNN.
Nicușor Dan susținut luni o conferință de presă în care a răspuns la toate întrebările presei. Întrebat despre stadiul acestor numiri, președintele Nicușor Dan a declarat că va avea consultări cu partidele parlamentare, dar deciziile finale îi aparțin:
„Nu îmi doresc să facem jocuri, să respingă Parlamentul numirea. O să mă consult cu partidele, dar numirea o face președintele.”
Întrebat în mod specific dacă are deja persoane în vedere pentru șefia SRI, Nicușor Dan a spus:
„Am niște persoane în cap, așa cum am avut și pentru CCR, încă sunt în proces de analiză.”
Declarația a fost valabilă și pentru Serviciul de Informații Externe (SIE).
Situația din fruntea serviciilor
Serviciul Român de Informații (SRI) nu mai are un șef civil de aproape doi ani, după demisia lui Eduard Hellvig. Interimatul este asigurat de adjuncți.
Serviciul de Informații Externe (SIE) este condus de Gabriel Vlase, numit în 2018.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Serviciul de Protecție și Pază (SPP) sunt conduse în continuare de generalii Marcel Opriș, respectiv Lucian Pahonțu, însă surse politice nu exclud și eventuale schimbări la aceste instituții.