Video Cum răspunde ministrul Mediului la acuzaţiile că ar fi presat autorităţile locale să livreze apă neconformă în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat marți, 2 noiembrie, în contextul situației grave din Prahova, că, în cadrul unei şedinţe, în baza cererilor lansate de cetățeni, a întrebat dacă se poate furniza măcar apă menajeră, pentru ca populaţia din zonele afectate să o poată folosi, spre exemplu, pentru toaletă.

Chestionată în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora, pentru a evita un scandal public, ar fi făcut presiuni asupra autorităţilor prahovene pentru a furniza populaţiei „apă neconformă”, Diana Buzoianu a amintit despre atacurile senatorului PSD Daniel Zamfir și a explicat:

„Ştiu că fac ceea ce trebuie în momentul în care, săptămânal, domnul Zamfir îmi cere demisia. E o situaţie în care la nivel local sute de persoane îmi scriau zilnic dacă există această posibilitate de a se da apă menajeră, chiar dacă nu este potabilă, pentru a fi folosită pentru a trage apa la baie, de exemplu. În aceste condiţii au fost trei întrebări puse în lanţ într-o şedinţă care a durat aproape trei ore. A fost o discuţie care a durat cinci minute în care am întrebat dacă există această posibilitate, dacă există limite legale care să facă diferenţa între apa menajeră şi apa potabilă, dacă se poate da în siguranţă această apă, mi s-a răspuns la toate aceste întrebări «NU» de către DSP”, a răspuns Diana Buzoianu.

Ministrul a precizat că a luat aceste informaţii „ca atare” şi a „trecut mai departe”.

Diana Buzoianu, ministrul Mediului. FOTO Facebook Diana Buzoianu
Diana Buzoianu, ministrul Mediului. FOTO Facebook Diana Buzoianu

„Nu am preîntâmpinat situaţia absolut absurdă”

Diana Buzoianu a fost întrebată și dacă are ceva să-și reproșeze în legătură cu situaţia din judeţul Prahova:

„Dacă este un lucru pe care mi-l pot reproşa este faptul că nu am preîntâmpinat situaţia absolut absurdă şi aberantă că autorităţi de la nivel local pot să ascundă informaţii şi să stea pe informaţii luni de zile şi chiar şi în ultimul moment să nu reuşească să dea informaţiile obiective, să ne spună care sunt riscurile ştiind că urmează să se închidă sau să se suspende activităţi ale unor operatori economici”.

Criza de la Paltinu, consecința unor greșeli care au lăsat Prahova fără apă și România fără energie

Amintim că alimentarea cu apă potabilă a fost suspendată temporar în Prahova începând cu data de 28 octombrie 2025, ora 15.30, drept urmare, în industrii și companii care foloseau apă de la această sursă s-au impus restricții, reducerea debitului sau oprirea completă — în funcție de disponibilități.

Dacă pentru populație , după data de 28.11.2025, s-a luat hotărîrea să se asigure o distribuție alternativă de apă (rezervoare mobile, puncte de distribuție temporară) până la normalizarea parametrilor apei, pentru industrie (inclusiv sistemele energetice), apa a fost oprită urmând să funcționeze până la momentul finalizării stocurilor interne a fiecărei societăți comerciale.

Potrivit expertului în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, Criza de la Paltinu a fost consecința inevitabilă a unui lanț de neglijențe tehnice tolerate în timp, a unei goliri operate fără rezerve și fără strategii alternative, agravate de lipsa de coordonare între instituții și ignorarea avertismentelor hidrologice, transformând o intervenție previzibilă într-un colaps regional alimentării cu apă și într-o vulnerabilitate energetică majoră

Autoritățile care asigură sistemul de apă (Administrația Națională Apele Române, Hidro Prahova etc.) au recunoscut că au gestionat situația defectuasă, pe lângă factorii naturali — și o lipsă de coordonare / profesionalism, în sensul că nu s-au luat în calculul riscului real și nu s-au planificat rezerve adecvate.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite