Cum o obligă PSD pe Kövesi să vină la raport în Parlament

0
0

Deputaţii PSD Eugen Nicolicea şi Florin Iordache vor ca o comisie parlamentară de anchetă să îşi desfăşoare activitatea chiar dacă Parchetul a demarat în paralel o anchetă penală. Cei doi mai propun ca magistraţii să fie obligaţi să dea explicaţii în Parlament, altfel vor ajunge să plătească penal.

Specialiştii PSD în chestiuni juridice, Eugen Nicolicea şi Florin Iordache, au depus o propunere legislativă privind modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor. În prezent, legea internă a parlamentarilor spune că o comisie de anchetă parlamentară îşi încetează activitatea în momentul în care Parchetul porneşte o anchetă penală pe acelaşi subiect. În contextul în care PSD vrea să ancheteze modul în care s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009, iar procurorul-general a anunţat deja că a început o anchetă, Nicolicea şi Iordache vor ca cele două demersuri să meargă în paralel.

„Ancheta parlamentară e anchetă parlamentară, prin care vrem să aflăm chestiuni care vizează activitatea parlamentară, activitatea legislativă. Activitatea penală sau activitatea pe care o desfăşoară Parchetul este altă anchetă. Tocmai de aceea sunt două acţiuni total diferite“, a motivat Florin Iordache.

Întrebat dacă persoanele care vor fi chemate la audieri în cadrul comisiei de anchetă vor fi obligate să dea curs invitaţiei, deputatul PSD a spus: „Nu e normal? Persoanele care consideră comisia respectivă că pot aduce informaţii concludente care să aflăm adevărul, fără îndoială sunt invitate”. La remarca presei că, în prezent, magistraţii pot refuza o invitaţie, Florin Iordache a afirmat că „tocmai de aceea“ se modifică statutul deputaţilor şi senatorilor.

„Îşi asumă riscul“
Ce se întâmplă dacă persoanele, magistraţi sau nu, ignoră invitaţia la audieri?  „Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală“, se arată în propunerea legislativă.

De fapt, miza acestei comisii este chemarea şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi, la comisia de anchetă parlamentară, după ce jurnalistul Dan Andronic a scris că în noaptea turului doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, Kövesi (la acea vreme procuror-general), ar fi fost acasă la Gabriel Oprea, alături de capii SRI George Maior şi Florian Coldea.

Întrebat dacă Laura Codruţa Kövesi va fi obligată să răspundă la întrebările parlamentarilor, Nicolicea a spus: „Magistratul poate să fie chemat după modificările la Regulament şi modificările legislative. Va fi chiar obligat să vină să depună în faţa instanţei. Obligaţia magistratului este ca atunci când are cunoştinţă de o infracţiune chiar să o sesizeze. De asemenea, pot să şi refuze, dar îşi asumă riscul ca să poată fi acuzate ulterior de obstrucţionarea unei anchete a Parlamentului“. Astfel, dacă Laura Codruţa Kövesi va fi invitată la comisia de anchetă din Parlament şi va refuza să vină sau va refuza să răspundă în scris, PSD ar putea face plângere penală că „obstrucţionează aflarea adevărului“. 

Opoziţia a votat împotrivă

Liberalii au votat „împotriva” proiectului de modificare a Regulamentului, susţinând că, în 2009, Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională să obligi pe cineva să vină la audierile unei comisii parlamentare de anchetă. 

„PNL, prin reprezentanţii săi în Comisia de statut, a votat împotriva celor două proiecte, proiectul de modificare a Regulamentului şedinţelor comune şi, de asemenea, împotriva proiectului de modificare a Legii 96 privind Statutul deputatului şi senatorului. Prin modificările respective, din punctul nostru de vedere, se încalcă inclusiv o decizie a Curţii Constituţionale, 1231 din 2009, când s-a mai dorit introducerea obligativităţii prezenţei la comisiile de anchetă a oricărei persoane din România şi Curtea s-a pronunţat în sensul în care rglementările respective au fost declarate neconstituţionale”, a spus deputatul PNL Gabriel Andronache. 

Întrebat dacă PNL va contesta proiectele la Curtea Constituţională, deputatul PNL a susţinut că o decizie în acest sens se va lua „după ce se va ajunge cu reglementările respective în plen”. 

Iordache şi Nicolicea, specialiştii PSD în anti-Justiţie
Florin Iordache a fost autorul celebrei Ordonanţe 13, care a scandalizat o ţară întreagă şi a scos sute de mii de oameni în stradă. Iordache a fost silit de Liviu Dragnea să-şi dea demisia din Guvern pentru a detensiona situaţia, însă ulterior a fost numit vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, mâna dreaptă a lui Dragnea. Eugen Nicolicea este iniţiatorul mai multor proiecte care vizau mutilarea Codurilor Penale, iar în urmă cu două luni a încercat să îngrădească dreptul preşedintelui de a convoca un referendum pe probleme de Justiţie. La începutul anului, soţia lui Eugen Nicolicea, fostă jurnalistă, a fost recompensată cu o funcţie în departamentul resurse umane din cadrul companiei naţionale Transgaz. 

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite