CSM îl susţine pe Predoiu şi crede că numirea acestuia va ajuta la reformarea sistemului judiciar
0Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) laudă activitatea lui Cătălin Predoiu din precedentul mandat şi speră că realegerea acestuia la Ministerul Justiţiei va conduce la reformarea sistemului, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt, Cecilia Morariu.
"CSM apreciază profesionalismul şi activitatea derulată de domnul Cătălin Predoiu în mandatul anterior şi consideră că realegerea sa în funcţia de Ministru al Justiţiei va ajuta sistemul judiciar în reformarea acestuia", a declarat, sâmbătă, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Consiliului, Cecilia Morariu.
Cătălin Predou a primit, sâmbătă, cu 42 de voturi pentru şi 9 împotrivă, aviz favorabil de la comisiile de specialitate din Parlament pentru a fi din nou ministru al justiţiei, el afirmând, înainte de audieri, că s-a autosuspendat din calitatea de membru PNL.
Comisiile de specialitate ale Parlamentului României, reunite, l-au audiat, sâmbătă, pe actualul ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu, care a fost propus de Coaliţia PD-L - PSD pentru a ocupa în continuare acest post. Cătălin Predoiu a fost numit în funcţia de ministru al justiţiei în data de 29 februarie 2008























































