Crin Antonescu: "Sper că decizia Curţii va da întâietate unei realităţi în faţa unor hârtii"
0
Preşedintele interimar Crin Antonescu a susţinut, în această seară, la Palatul Cotroceni, prima declaraţie de presă de la aflarea rezultatelor referendumului. El a declarat că, indiferent de decizia Curţii Constituţionale, "Traian Băsescu nu mai poate fi preşedintele celor 8,5 milioane de români" care au votat pentru demiterea sa. "În planul legitimităţii, Traian Băsescu e definitiv demis şi nu mai poate fi niciodată preşedintele acestei ţări", a arătat preşedintele interimar. Întrebat dacă va demisiona, Antonescu a spus că "o asemenea discuţie are sens în momentul în care vom avea finalul oficial al acestui referendum".
Redăm în continuare declaraţiile preşedintelui interimar, Crin Antonescu:
Prima concluzie este că în fond Traian Băsescu a fost demis, în forma aşteptam verdictul CCR
În termeni de legitimitate Traian Băsescu a fost demis de cei care l-au ales, o majoritate reală. În termeni de legalitate, aşteptăm şi respectăm verdictul CCR
Dincolo de cvorumul real, de numărul real al alegătorilor, rămân două cifre ce nu pot fi interpretate: 5,2 milioane l-au ales preşedinte pe Traian Băsescu, 7,5 milioane au spus că Traian Băsescu trebuie să plece
Nu ştim care vor fi cifrele pe care CCR le va lua în calcul când va da un verdict
Ştim sigur ca 8,5 mil de alegători sunt în viaţă, s-au pronunţat, sunt reali şi au putut fi număraţi
Nu există dubii în legatură cu voinţa lor, aşa cum există cu cei absenţi, cei din boicot: acolo nu ştim dacă mai sunt în viaţă toţi, dacă mai au cetăţenie română toţi
A fost un referendum semnificativ şi corect.
CCR are de luat o decizie foarte grea. Sunt un om politic care a criticat în mai multe rânduri decizii ale CCR. Le-am respectat întotdeauna, dar în numeroase rânduri le-am criticat
Simt datoria să spun azi că indiferent de decizia CCR nu va trebui să o culpabilizăm. Are o decizie grea şi nu e vina ei.
Când va trebui să fixeze aritmetic ce înseamnă jumătate din populaţia României va avea date diferite: cifrele MAI, din listele electorale, de la INS
Sper ca decizia Curţii va da întâietate unei realităţi în faţa unor hârtii, unor oameni în carne şi oase în faţa unor jocuri aritmetice şi tertipuri care nu au nimic cu esenţa democraţiei
Traian Băsescu ar fi trebuit să demisioneze. Orice om politic ce are respect pentru democraţie ar fi luat această decizie. Faptul că nu o ia lasă pe umerii CCR o povară foarte grea de care sper şi sunt încredinţat că se va achita cu onoare
Traian Băsescu nu mai e, nu mai poate fi indiferent de decizia CCR preşedintele celor 8,5 mil de români. În planul legitimităţii, Traian Băsescu e definitiv demis şi nu mai poate fi niciodată preşedintele acestei ţări
Dacă o decizie nefavorabilă a CCR îi va face pe unii să creadă că nu mai merită să votezi le spun nu e adevărat, totdeauna merită să votezi, să crezi în democraţie
Sunt optimist în legatură cu decizia Curţii, sunt sigur în legatură cu respectarea ei şi de către mine, şi de către noi toţi şi sunt sigur că aceşti 8,5 milioane de oameni vor ieşi mai întăriţi în credinţa lor în democraţie
Sunt două cifre. Una birocratică, din listele electorale, şi o cifra care reflectă realitatea
Întrebare: Vă veţi da demisia?
Decizia mea e luată, e una fermă şi ea va fi anunţată în momentul potrivit
O asemenea discuţie are sens în momentul în care vom avea finalul oficial al acestui referendum























































