Conservatorii joacă din nou cartea ieşirii de la guvernare
0În luna iunie a acestui an, preşedintele PC Dan Voiculescu făcea cunoscut că formaţiunea sa ar putea părăsi guvernarea, "dacă se demonstrează" că "anumiţi colegi l-au lucrat politic". La
În luna iunie a acestui an, preşedintele PC Dan Voiculescu făcea cunoscut că formaţiunea sa ar putea părăsi guvernarea, "dacă se demonstrează" că "anumiţi colegi l-au lucrat politic". La vremea respectivă, Voiculescu intenţiona să devină vicepremier în cabinetul Tăriceanu, după demisia lui George Copos, însă CNSAS a primit noi documente, din care reieşea că acesta ar fi săvârşit acte de poliţie politică. Iată că, după aproximativ jumătate de an, conservatorii rediscută această variantă în forurile lor de conducere, cu toate că şi-au propus "să strângă din dinţi" până la momentul integrării "de jure" a României în UE. Liderul deputaţilor PC, Bogdan Ciucă, afirmă că ponderea celor nemulţumiţi de modul de funcţionare al actualei coaliţii a crescut foarte mult din vară şi până acum. Ciucă susţine că "picătura care a umplut paharul" a fost refuzul democraţilor, liberalilor şi udemeriştilor din Comisia de buget-finanţe a Camerei, de a sprijini proiectul de reducere a TVA, cu zece procente, la alimentele de bază. "Astă vară, cam 80 la sută dintre colegii mei erau de părere să ieşim de la guvernare, dar în prezent, supărările sunt şi mai mari. În şase luni, partenerii noştri n-au avut înţelepciunea să ne treacă prin parlament măcar un proiect, aşa, să ne închidă gura", a spus purtătorul de cuvânt al conservatorilor.
Bogdan Ciucă spune că, la 17 decembrie, data vehiculată pentru retragerea miniştrilor PC din cabinetul Tăriceanu, "se poate întâmpla orice", deoarece nu prea mai există sprijin nici din partea filialelor din teritoriu, acestea rupând "o grămadă" de protocoale de colaborare cu Alianţa D.A.. Conservatorii nu mai susţin că vor da un vot favorabil bugetului de stat pe 2007, deşi preşedintele Dan Voiculescu anunţase, săptămâna trecută, că partidul său va face acest lucru. Tot el, însă, îşi avertiza, miercuri, partenerii de guvernare din Comisia de buget-finanţe a Camerei de faptul că, "din acest moment (n.r. respingerea proiectului privind reducerea TVA la 9% la alimentele de bază) PC nu mai sprijină coaliţia".
Liderii PC iau hotărârea duminică
Vicepreşedintele PC, Nicolae Popa, nu excude un compromis cu democraţii, liberalii şi udemeriştii, în vederea menţinerii reprezentanţilor conservatorilor în executiv, chiar şi după 1 ianuarie 2007. "Am stabilit că până la 1 ianuarie ne vom duce crucea. Nu aş fi de acord în totalitate cu retragerea din guvern. N-aş vrea să ne înecăm la mal", ne-a declarat Popa. El consideră că această chestiune trebuie evaluată foarte serios din perspectiva reconfigurării forţelor politice, la începutul anului viitor. "Ne aşteptăm de pe o zi pe alta să se întâmple nu ştiu ce minuni (...) Miza lui Traian Băsescu şi a lui Theodor Stolojan este să-l dea jos pe premierul Tăriceanu, cu orice preţ", a mai spus vicepreşedintele PC, admiţând că înclină pentru păstrarea miniştrilor conservatori la Palatul Victoria. Biroul Politic al PC se va reuni duminică pentru a decide dacă partidul rămâne sau nu în actualul Cabinet, precum şi poziţia pe care o va adopta în parlament faţă de proiectul bugetului de stat pe 2007.