Conducerea Camerei decide marţi data sesiunii extraordinare pe tema legii insolvenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost convocat marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cu privire la şedinţa extraordinară pe tema legii insolvenţei persoanelor fizice, ca urmare a solicitării formulate de liberali.

Liberalii au cerut luni convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice.

Liderul PNL, Alina Gorghiu, susţine că legea insolvenţei persoanei fizice este singura reglementare care poate pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziţia de a nu fi executat silit şi de a putea să îşi ducă la capăt contractul încheiat cu banca, lucru benefic pentru ambele părţi.

„PNL a susţinut această lege de multă vreme, dar, din păcate, o majoritate parlamentară s-a opus. Legea insolvenţei persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluţie de reeşalonare a ratelor şi poziţia corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obţine. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acţionează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat. PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru a adopta această lege atât de necesară în contextul actual”, a anunţat Alina Gorghiu.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că va susţine demersul PNL de convocare în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, în contextul creşterii francului elveţian. "Mă bucur că PNL vine cu o poziţie raţională (după aberaţiile populiste gen Predoiu) ! Voi susţine demersul!", a scris Ponta pe Twitter.

Citeşte şi:

Autorităţile au găsit soluţia la criza francului: falimentul personal. Timp de patru ani, Guvernul şi Parlamentul au evitat total subiectul

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite