Comisia specială şi-a stabilit programul: Marţi şi miercuri, deplasare la Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege Roşia Montană au avut astăzi prima şedinţă. Aleşii au stabilit programul pentru săptămâna viitoare, programând o vizită de două zile în localitatea din  Apuseni.

"Luni, la ora 12, ne întâlnim cu ministerul Culturii şi Ministerul Justiţiei.Marţi, ne întâlnim cu Ministerul Marilor proiecte şi cu Ministerul Mediului. Marţi seară plecăm la Roşia Montană, miercuri ne întâlnim cu minerii şi cu oamenii de acolo, iar joi ne întoarcem în Bucureşti, şi la ora 16.00 ne întâlnim cu ONG-urile şi cu liderii protestatarilor din Bucureşti", a anunţat preşedintele forului, Darius Vâlcov. Programul a fost votat în unanimitate de membrii Comisiei.

Senatorul PSD, Gabriela Firea, i-a avertizat pe parlamentarii care se vor deplasa la Roşia Mointană să nu folosească echipamentele puse la dispoziţie de RMGC, pentru că riscă să fie acuzaţi că susţin exploatarea auriferă. "Să avem la dispoziţie maşini de teren pentru a ajunge la galerii, să nu le folosim pe cele ale companiei. Dacă le veţi folosi pe cele ale companiei, veţi fi acuzaţi că sunteţi pro-elaxploatre. Si să aveţi echipament de protecţie", a avetizat Gabriela Firea. "Eu am fost acizată deja de acest lucru, după vizita pe care am avut-o acolo împreună cu ministrul Culturii Daniel Barbu", a completat Firea.

Deputatul PPDD, Tudor Ciuhodaru, a cerut înfinţarea unei subcomisii tehnice la nivelul Comisiei speciale, care să fie formată din experţi. Conducerea va lua o decizie în această privinţă la şedinţa de luni.

La prima şedinţă a comisiei speciale nu au luat parte reprezentanţii PDL, care boicotează lucrările.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite