Ciucă, de Ziua Forțelor Terestre: Apărarea României este pe mâini bune

0
Publicat:

Premierul României susține, de Ziua Forțelor Terestre, că o miză importantă pentru statul nostru este „să oferim românilor siguranța că sunt apărați în propria țară, iar România să-și îndeplinească în continuare rolul asumat de furnizor de securitate în regiune”.

Nicolae Ciucă, premierul României FOTO Inquam Photos
Nicolae Ciucă, premierul României FOTO Inquam Photos

Sărbătorim, astăzi, o componentă vitală a sistemului de apărare a țării, Forțele Terestre Române, odată cu sărbătoarea creștină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, patronul spiritual și ocrotitorul acestei categorii de forțe ale Armatei Române. Prin nivelul competențelor lor profesionale, dăruire și, nu în ultimul rând, prin patriotism, militarii Forțelor Terestre și angajații civilii deopotrivă contribuie substanțial la capacitatea defensivă a României și ne reprezintă cu cinste în misiunile comune cu partenerii strategici internaționali”, arată premierul Nicolae Ciucă. 

Liderul de la Palatul Victoria punctează că:  „Contextul de securitate dificil din regiune și din întreaga lume cu care ne confruntăm de la declanșarea agresiunii militare ruse asupra Ucrainei fac și mai complexă misiunea corpului forțelor terestre, în fața multiplelor provocări de natură strategică, logistică și informațională care impun permanent eficiență, vigilență și noi abordări. Profesionalismul Forțelor Terestre Române, pe care am avut ocazia să-l cunosc din interior în anii carierei mele militare, îmi dă încredere că apărarea României este pe mâini bune. Contând deopotrivă pe toate structurile Armatei Române și pe sprijinul aliaților și partenerilor noștri strategici la nivel euroatlantic, miza este să oferim românilor siguranța că sunt apărați în propria țară, iar România să-și îndeplinească în continuare rolul asumat de furnizor de securitate în regiune”, a mai afirmat șeful Guvernului.

Mesaj pentru noile generații

Guvernul este deplin angajat în asigurarea capacităților operaționale prin programe de înzestrare a armatei și de formare a militarilor în pas cu cerințele de interoperabilitate cu ceilalți militari NATO. Îmi doresc ca performanțele lor să inspire noile generații de tineri și să le cultive dragostea de țară. Urez întregului corp al Forțelor Terestre Române sănătate și succes în toate misiunile pe care le desfășoară. La mulți ani Forțelor Terestre Române! La mulți ani tuturor românilor care astăzi își serbează onomastica”, a completat premierul României. 

Președintele României a transmis, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, că aceste structuri și-au dovedit profesionalismul și relevanța pe timpul misiunilor executate în țară și în teatrele de operații, iar rolul lor e și mai important în contextul războiului din Ucraina.

De-a lungul timpului, Forțele Terestre și-au dovedit profesionalismul și relevanța pe timpul misiunilor executate în țară și în teatrele de operații, în cadrul acțiunilor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea urmărilor producerii unor urgențe civile sau pe timpul pandemiei de COVID-19. Astăzi, Forțele Terestre sunt o componentă modernă a Armatei României, cu un rol determinant în garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale. Actuala criză de securitate din Europa, generată de agresiunea militară neprovocată și brutală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, a scos în evidență încă o dată importanța Forțelor Terestre române în asigurarea securității țării noastre și a Flancului Estic al NATO”, mai arată sursa citată.

România, pilon de stabilitate

Având în vedere actualele provocări de securitate cu care România și întregul spațiu euroatlantic se confruntă, este necesară continuarea procesului de creștere a interoperabilității Forțelor Terestre române cu structuri similare ale NATO, prin executarea în comun de misiuni și activități de instruire. Țara noastră își va consolida capacitatea de apărare și reziliență și va continua să fie un pilon de stabilitate și un furnizor de securitate în regiune. Modernizarea și înzestrarea Armatei României cu noi tipuri de armament și echipamente constituie o prioritate pentru perioada următoare, iar alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare oferă premisele ca aceste obiective să fie atinse rapid”, susține Klaus Iohannis 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite