Ciucă, întâlnire cu șeful Comandamentului Operaţiilor Speciale SUA

0
Publicat:

Premierul l-a primit, la Palatul Victoria, pe comandantul Comandamentului Operaţiilor Speciale SUA (US SOCOM), generalul Bryan P. Fenton. În cadrul întrevederii, șefuul Guvernului a subliniat importanţa forţelor SUA pe teritoriul României. 

Premierul a avut o întrevedere cu șeful Comandamentului Operațiilor Speciale SUA FOTO Guvernul român
Premierul a avut o întrevedere cu șeful Comandamentului Operațiilor Speciale SUA FOTO Guvernul român

  Potrivit unei informări de presă a Guvernului, premierul Ciucă a evidenţiat, în timpul întrevederii cu comandantul Comandamentului Operaţiilor Speciale SUA (US SOCOM), generalul Bryan P. Fenton, „importanţa forţelor pentru operaţii speciale, a modernizării şi înzestrării acestora, mai ales în actualul context de securitate”.

De asemenea, prim-ministrul Nicolae Ciucă a subliniat relevanţa prezenţei forţelor SUA pe teritoriul României, a coeziunii NATO şi a determinării de a proteja aliaţii, mai arată sursa citată.   

SUA vor instrui mai mulți soldați ucraineni în 2023

În contextul războiului din Ucraina, Washingtonul a anunțat că SUA vor antrena și mai mulți soldați ucraineni în 2023, având în vedere că Ucraina se așteaptă la o nouă ofensivă rusă la începutul anului.

Statele Unite au limitat până în prezent pregătirea soldaţilor ucraineni la armamentul pe care le-au furnizat Kievului.

De acum însă, vor organiza manevre comune şi îi vor învăţa să coordoneze manevrele infanteriei cu sprijinul artileriei, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, generalul Pat Ryder. „Ideea este de a le oferi o pregătire colectivă avansată care să le permită să conducă operaţiuni militare cu armament combinat şi să manevreze pe câmpul de luptă", a declarat Pat Ryder.

Programul va începe în luna ianuarie și vor fi pregătiți circa 500 de soldați pe lună. Aproximativ 3.100 de militari au fost deja instruiţi de Statele Unite cu privire la armele pe care le furnizează Kievului, iar aliaţii au antrenat încă 12.000.

Această pregătire se va desfăşura în Germania şi se va adăuga instruirii specifice dedicate multiplelor armamente livrate Ucrainei, precum şi antrenamentului mai cuprinzător desfăşurat de câteva luni deja de către aliaţi, în special armata britanică.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite