Cîţu critică atitudinea Guvernului în cazul benzinăriilor: „Aşa ceva nu admit” / Liderul PNL vrea demisii ale şefilor de instituţii, dacă apar abuzuri
0
Liderul PNL Florin Cîţu a criticat dur, luni, la Parlament, atitudinea Guvernului de sancţionare a firmelor care au crescut preţurile la carburanţi, săptămâna trecută, el arătând că, dacă este un singur caz de abuz al instituţiilor statului împotriva sectorului privat, în această perioadă, şefii acestor instituţii vor trebui să plece acasă şi el va cere demiterea lor imediată.
„Am văzut săptămâna trecută un desant al instituţiilor statului împotriva companiilor private, pentru că, aşa ne spuneau cei care au făcut acest desant, preţurile au crescut nejustificat. Ceea ce am făcut atunci eu sper să se oprească, pentru că acest atac împotriva sectorului privat nu face bine în acest moment. Avem nevoie de un sector privat care să performeze, puternic, nu un sector privat hăituit”, a afirmat Florin Cîţu.
Liderul PNL a precizat că au fost tot felul de „declaraţii bombastice, la televizor, din partea unor şefi ai unor instituţii ale statului, care se duc ei şi, deşi nu au atribuţii în dinamiza preţurilor, spuneau cum vor veni ei şi vor face şi vor drege şi preţurile se vor schimba şi au dat de fapt amenzi pe altceva”.
„Aşa ceva nu admit, este inadmisibil, şi vă spun că dacă este un singur caz de abuz al instituţiilor statului împotriva sectorului privat, în această perioadă, şefii acestor instituţii vor trebui să plece acasă, voi cere demiterea lor imediat. Sper să nu existe niciun caz de abuz”, a subliniat Cîţu.
Potrivit liderului PNL, în acest moment, statul ar trebui să fie mai atent la colectarea impozitelor şi fiecare instituţie să acţioneze conform atribuţiilor sale. „Un singur caz de abuz, şi aceşti oameni pleacă acasă”, a conchis Florin Cîţu























































