Cioloş, despre situaţia lui Cîţu: „Am vrea să ştim dacă preşedintele Iohannis a avut cunoştinţă sau nu în momentul în care l-a desemnat premier”
0
Copreşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, spune că evenimentul de acum 20 de ani în care Florin Cîţu a fost prins la volan, în SUA, sub influenţa băuturilor alcoolice, este „o problemă gravă, de etică” care trebuie lămurită de PNL şi preşedinte.
„E o problemă gravă. Chiar dacă nu are consecinţe juridice, pentru că au trecut 20 de ani, e o problemă de etică, de morală. Aşteptăm clarificări de la partenerii noştri de guvernare, de la PNL, care au propus candidatul. Am vrea să ştim şi dacă preşedintele Iohannis a avut cunoştinţă sau nu în momentul în care l-a desemnat pe Florin Cîţu premier”, a declarat Dacian Cioloş pentru Ziarul de Iaşi.
Liderii USR-PLUS au discutat joi seara, în şedinţa Biroului Naţional, despre scandalul în care este implicat premierul, iar potrivit unor surse acest episod a fost „picătura care a umplut paharul”.
Potrivit surselor citate, mai mulţi lideri ai Biroului Naţional, atât din USR, cât şi din PLUS au avut o reacţie „vehementă” la adresa premierului şi chiar au solicitat să i se ceară demisia. „S-a discutat chiar şi de o moţiune de cenzură”, scrie Digi24.
Relaţie tensionată între Cîţu şi USR-PLUS
Relaţia dintre premier şi USR-PLUS este din ce în ce mai tensionată. Dacian Cioloş a criticat guvernul pentru că bate pasul pe loc în ceea ce priveşte reformele. Acesta a luat apărarea colegilor săi de partid, spunând că ei au cerut reforme în ministerele pe care le conduc.
Un alt subiect de tensiuni a fost rectificarea bugetară. Ministrul Transporturilor a cerut aproape 3 miliarde de lei la rectificare, sumă care a fost considerată prea mare de premier, care i-a reproşat lui Cătălin Drulă că nu a cheltuit banii primiţi la începutul anului. Ulterior, Drulă a afirmat că execuţia bugetară este de 90%, însă în datele publicate vineri de Florin Cîţu ministerul Transporturilor are o execuţie bugetară de doar 73%.