Ciolacu susține că s-a ajuns la soluție privind greva: Este clar că obiectivul nostru este unul comun
0Președintele PSD se arată convins că s-a ajuns la o soluție, împreună cu liderii de sindicate din învățământ, privind încetarea grevei. Ciolacu susține că majorarea salariilor profesorilor „este un pas semnificativ dintr-un proces mai larg”.
„Am convingerea că am ajuns, împreună cu liderii sindicali din Educație, la o soluție care oferă toate premisele ca profesorii să se întoarcă la ore, iar anul școlar să se termine în condiții normale. Majorarea cu 1000 de lei a salariilor pentru profesori , respectiv 400 de lei pentru personalul auxiliar, pe care am convenit-o astăzi este un pas semnificativ dintr-un proces mai larg, care va fi întărit prin noua lege a salarizării unitare”, susține președintele PSD într-o postare pe Facebook.
Marcel Ciolacu a punctat că „este clar că obiectivul nostru este unul comun” și a precizat că în noua grilă de salarizare salariul profesorului debutant se raporta la „salariul mediu brut din economie și să însemne punctul de referință al grilei de salarizare din educație.
„Consider că cerința dascălilor, ca salariile din educație să reprezinte o expresie mult mai echitabilă a respectului social cuvenit acestei profesii, a fost îndreptățiță. Și voi continua să cred că, atunci când apare o criză socială, rolul liderilor politici este să țină cont de prioritățile societății, nu de negocieri politice”, a adăugat șeful PSD.
Guvernul vine cu o nouă propunere
Premierul a precizat, la începutul ședinței de Guvern, că mâine va avea loc o ședință extraordinară a Executivului în care se va adopta Ordonanța de Urgență care va asigura mărirea salariilor profesorilor. Ciucă a subliniat că la ora 19:00 va avea loc o nouă întâlnire cu liderii de sindicat.
„După întâlnirea de la Palatul Cotroceni am avut o întâlnire cu liderii de sindicat. Le mulțumesc pentru modul în care am putut să agreăm împreună o propunere de finalizare a conflictului de muncă din educație și am convenit ca la nivelul Guvernului să adoptăm mâine, de 1 iunie, o Ordonanță de Urgență prin care să asigurăm mărirea salariilor la nivelul personalului didactic și personalului didactic auxiliar cu 1.000 de lei brut pe lună și pentru personalul nedidactic cu 400 de lei brut pe lună. Totodată, am convenit că în acest document vom asuma încadrarea salariului personalului didactic debutant din învățământul preuniversitare și universitar la nivelul salariul mediu brut pe economie. Această creștere de 1.000 de lei va reprezenta un avans din lega salarizării și de la 1 ianuarie 2024 această creștere să se realizeze etapizat, în maxim 3 ani de zile, cu o creștere anul viitor de aproximativ 40 % din suma rămasă ca diferență dintre grila actuală și grila viitoare”, a explicat Ciucă la începutul ședinței de Guvern.
Premierul Ciucă a punctat că liderii de sindicat trebuie să discute cu profesorii și să prezinte decizia acestora într-o altă întâlnire care va avea loc la ora 19:00.