Ciolacu: E important să reducem decalajul între generația tânără și decidenți

0
Publicat:

Premierul României, Marcel Ciolacu, a afirmat, după o întrevedere cu Consiliul Tineretului din România, faptul că generația tânără trebuie mai des consultată, mai ales că vine cu soluții „novatoare”.

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Inquam Photos
Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Inquam Photos

„Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi consultări cu reprezentanții Forumului European de Tineret și cu cei ai Consiliului Tineretului din România, parte a dialogului instituțional constant al Guvernului cu asociațiile reprezentative din sectoarele sociale și asociative”, arată un comunicat de presă al Guvernului. 

Este extrem de important să avem consultări permanente cu tinerii pentru a reduce decalajul între generații și, îndeosebi, între generația tânără și decidenți. Tinerii au capacitatea de a se adapta și a acumula rapid cunoștințe, informații, de a veni cu soluții novatoare. Constat cum programele de internship derulate atât la nivelul Guvernului, cât și al Parlamentului, aduc reale beneficii nu doar tinerilor, ci și instituțiilor publice. Din aceste considerente este deosebit de util un proces dinamic de consultare cu asociațiile reprezentantive ale tinerei generații”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit Biroului de presă al Executivului.

Ce impact are noua lege a Educației

Avem nevoie de viziunea, angajamentul și responsabilitatea tinerilor, iar faptul că suntem aici, împreună, ne dă tuturor o noua perspectivă de viitor. Problemele tinerilor nu sunt puține, dar cu sprijinul prim-ministrului Marcel Ciolacu și al Guvernului României, multe dintre ele își vor găsi rezolvare. Noua Lege a Educației vine în sprijinul tinerilor pentru a crea cât mai multe oportunități și a consolida relația dintre cele două generații. Împreună vom contribui la creșterea noilor lideri, atât la nivel național, cât si european”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero. 

Potrivit Executivului, reprezentanții Forumului European de Tineret au salutat bunele practici la nivelul Guvernului privind derularea Programului Oficial de Internship, care, în acest an oferă 150 de locuri. Stagiarii înscriși în acest program primesc, potrivit Legii 176/2018 privind internshipul, o indemnizație lunară reprezentând cel puțin 50% din salariul minim brut pe economie.  De asemenea, reprezentanții Forumului European de Tineret au arătat că este nevoie de impulsionarea consultărilor între organizațiile de tineret și autoritățile publice, având în vedere că tema tineretului necesită o abordare integrată la nivelul Guvernului și ministerelor.

Prezenți la discuții, reprezentații Consiliului Tineretului din România „au apreciat finalizarea Strategiei Naționale pentru Tineret de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și au subliniat importanța colaborării interministeriale în vederea atingerii obiectivelor cuprinse în acest document”.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat, alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Ghigiu, și reprezentanții Cancelariei - secretarul de stat Mihai Constantin, consilierul de stat Ruxandra Ivan și consilierul de stat Victoria Stoiciu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite