Negocierile PSD-PNL pe pachetul fiscal continuă. Ce alte măsuri au fost agreate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD și PNL au reușit să ajungă la o înțelegere de principiu pe mai multe măsuri, cum ar impozitarea locuințelor scumpe sau TVA-ul pentru HORECA, care au generat tensiuni la nivelul Coaliției, susțin surse din rândul Puterii.

Boloș (stânga) e responsabil de redactarea OUG-ului asumat de Guvernul Ciolacu FOTO Inquam Photos
Boloș (stânga) e responsabil de redactarea OUG-ului asumat de Guvernul Ciolacu FOTO Inquam Photos

Una dintre măsurile pentru care ar exista o înțelegere de principiu este cea legată de TVA-ul în zona de HORECA, unde nu se mai schimbă cota de TVA anul acesta. Adică să treacă brusc de la 9% la 19%. În schimb, din discuția purtată s-a mers pe varianta unei creșteri anuale a acestui TVA, ajungând în 2026 la 19%. 

O măsura care a scindat Coaliția a fost cea legată de impozitarea suplimentară a locuințelor de peste 500.000 de euro. Procentul a fost scăzut de la 1% la 0,3% din valoarea acesteia. Liberalii nu doreau deloc această impozitare, susținând că nu ar putea fi aplicată, în timp ce social-democrații insistau pe impunerea acesteia. 

O impozitare mai consistentă ar urma să fie făcută și la mașinile scumpe, de peste 75.000 de euro (prag scăzut de la 100.000 de euro), nefiind încă bătută palma pe procentul sau suma pentru impozitare.

Nu vor mai exista facilități fiscale pentru industria de construcții și industria alimentară, adică vor plătin contribuția la sănătate. În cazul IT-iștilor, impozitul pe venit va fi aplicat doar pentru sumele care depășesc 10.000 de lei brut.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, și în cazul microîntreprinderilor ar urma să fie două praguri. Impozitul va fi de 1% pentru venituri de până la 300.000 de lei, în timp ce 3% va fi aplicat veniturilor de până la 500.000 de euro anual.

În schimb, a avut loc agrearea definitivă, susțin surse din Coaliție, ca impozitul pe dividente să rămână 8%, nu să fie crescut la 10%. 

Prezentarea măsurilor și la Bruxelles

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, va efectua o vizită de lucru la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema ordonanţelor de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare şi măsurile fiscale, înainte de aprobarea acestora în Guvern, potrivit unor surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate de Adevărul, ministrul Finanţelor va discuta cu oficialii europeni şi legat de rectificarea bugetară pe care Executivul de la Bucureşti urmează să o aprobe în luna septembrie.

Boloş ar urma să mai prezinte un proiect de act normativ care vizează combaterea evaziunii fiscale.

Tot după 21 august, ministrul Muncii, Simona Bucura, se va deplasa şi ea la Bruxelles pentru a prezenta reprezentanţilor CE proiectul de lege privind pensiile speciale cu amendamentele formulate în acord cu decizia CCR şi stadiul reformei în domeniu, dar şi pentru discuţii referitoare la jalonul asumat privind alocarea unui procent de 9,4% din PIB pentru pensii.

Conform aceloraşi surse, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, va avea şi el întrevederi de lucru la Comisia Europeană unde va discuta teme legate de renegocierea PNRR, cum ar fi capitolul REPower EU, prin care ar urma ca România să primească 1,7 miliarde de euro în plus pe zona de energie, şi reducerea unor granturi de 2,1 miliarde de euro.

Ulterior acestor vizite, la Bruxelles se va deplasa şi premierul Marcel Ciolacu pentru finalizarea discuţiilor pe PNRR, dar şi pentru discuţii privind deficitul bugetar asumat pentru anul acesta de 4,4%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite