Video Ciolacu nu crede că Ponta are șanse la prezidențiale: „În cazul în care va face acest lucru, ori își va depune demisia, ori îl excludem din partid”
0Marcel Ciolacu nu crede în șansele lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale. Dăcă acesta va candida, va trebui să-și depune demisia din partid. În caz contrar, „voi fi obligat să îl excludem din partid”, a spus liderul social-democraților.

„Anunță domnul Ponta că intră în lupta prezidențială de o lună (...) și iarăși luni veți vedea că va merge la o televiziune și va anunța iarăși că intră în lupta prezidențială. Părerea mea este că Victor Ponta ar fi fost un președinte bun în momentul în care a candidat, în acest moment eu nu cred în șansele candidatului Victor Ponta, pentru că există un candidat comun care nu poate fi oprit de o candidatură independentă. Deci eu nu o să votez cu Victor Ponta, cum nu am votat nici cu Klaus Iohannis”, a declarat Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului, candidatul PSD, PNL, UDMR și al grupului minorităților este Crin Antonescu. În cazul în care Victor Ponta va dori să candideze, va fi exclus din partid.
„Este normal să fie și alte opinii. Eu nu pot opri un alt membru al PSD să candideze. În cazul în care va face acest lucru, ori își va depune demisia, dacă nu, voi fi obligat și eu și colegii mei să îl excludem din partid. Știrea de astăzi nu e Victor Ponta, este Crin Antonescu. Nu e niciun scandal. Am o fire democratică, mi se pare corect ca și alții să aibă alte opinii. Părerea mea sinceră este că Crin Antonescu va fi președintele României, cu sau fără candidatura altora, a doamnei Lasconi, a lui Nicușor Dan, a lui Victor Ponta”, a conchis Marcel Ciolacu.
Ponta: Sunt foarte hotărât să intru în luptă
Chiar în timpul congresului PSD, Victor Ponta a anunțat pe pagina sa de Facebook, duminică, că „va intra în luptă” şi va propune un proiect de schimbare totală, astfel încât românii să aibă mai mulţi lideri curajoşi
„Sunt foarte hotărât să intru în luptă. Românii să aibă mai mulți lideri curajoși care să propună o schimbare radicală, așa cum așteaptă ei. O să propun un proiect radical, un proiect de schimbare totală. Din păcate, coaliția nu-i ascultă pe români prin desemnarea unui candidat al trecutului, al sistemului. Azi, un singur candidat, Celin Georgescu, vorbește despre schimbare radical”, a spus Victor Ponta.
Partidul Social Democrat (PSD) a validat, duminică, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din mai 2025, într-un Congres extraordinar