Ciolacu: Majorarea pensiilor, hotărâtă după stabilirea efortului bugetar pentru energie
0Șeful PSD a afirmat că principalul subiect care trebuie stabilit de liderii politici este situația din energie, care speră să se încheie în ședința Coaliției de miercuri, urmând să fie stabilită ulterior majorarea pensiilor.

Șeful PSD a explicat că speră ca în ședința Coaliției de miercuri să se încheie capitolul privind deciziile pe compensarea și plafonarea prețurilor la energie.
Marcel Ciolacu a explicat că Guvernul urmează să promoveze o OUG „cu modul de reglementare a aproximativ 80% din piaţă. Să existe un preţ maximal. Asta nu înseamnă că toată lumea va plăti acel preţ maximal”, iar în Parlament se va veni cu amendamente cu ce s-a promis la OUG 119.
Șeful PSD a reiterat că în ordonanța dată de Guvern s-a uitat de utilităţile publice, „companiile de apă, tramvaie, metrou. S-a uitat de biserici şi toate cultele religioase care îşi desfăşoară legal activitatea pe teritoriul României. Cei care au probleme medicale şi pe propria declaraţie să beneficieze, sunt aparatele de oxigen folosite, cazuri special sau familiile cu mai mult de trei copii, familii monoparentale care la fel, printr-o simplă declaraţie să intre aceste tarife reduse. Dar ajută foarte mult industria mare unde acolo intervenisem în joc”.
„Statul român nu trebuie să compenseze profitul cuiva”
„Statul român nu trebuie să compenseze profitul cuiva, mai ales un profit excepţional, speculativ, pe o perioadă limitată. Statul român trebuie să compenseze economia românească, persoanele vulnerabile şi producătorii, în cazul în care nu se încadrează în preţul maximal cu costurile de producţie şi să aibă un profit care a fost mediu, în ultimii ani, înainte să apară această criză. Cred că este o abordare cât se poate de corectă şi o stopare a unei greşeli monumentale a unui Guvern dinaintea acestui Guvern, când s-a liberalizat piaţa fără să previi o astfel de situaţie. Nu pot compensa să cumperi energie cu 400 de lei și să o vinzi cu 3.000, cum a gândit actualul ministru”.
Liderul social-democraților a mai explicat că așteaptă în continuare răspunsuri cu privire la modul în care se va vinde energia pe anul viitor, în condițiile în care 75% din inflație este determinată de prețul de producție și explicând că va exista o compensare pe prețul de producție. „Vom avea o componenta de aproximativ 2 miliarde de euro pentru compensare la energie”, a mai spus Ciolacu.
Ce se întîmplă cu majorarea pensiilor
În privința majorării pensiilor, șeful PSD a explicat că după încheierea capitolului din energie, Ministrul de Finanțe va spune ce sumă poate fi alocată majorărilor de pensii. „Îmi doresc, ca și restul colegilor, să venim cu o majorare cât mai mare”.
„La pensii am rămas la nivelul discuției de procente de 15%-16%-10%. Eu reprezint un partid social democrat, îmi cer scuze, nu pot accepta ca o pensie de 1800 de lei să se mărească cu 270 de lei și o pensie de 18.000 de lei să se mărească cu 2700 de lei, mai exact de 10 ori față de cel cu pensia de 1800 de lei”, a mai spus Marcel Ciolacu, explicând că, în opinia sa, pe lângă minimul stabilit de 10%, există și un procent maxim.
Liderii Coaliției discută măsurile pe Energie
Liderii Coaliției de guvernare urmează să se întrunească miercuri în ședință pentru a discuta modificările aduse OUG privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică.
Tot în ședința de miercuri, liderii Coaliției de guvernare ar urma să hotărască și dacă va fi dat un nou OUG sau merg mai departe cu adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea OUG pe energie de la finalul lunii august.
Potrivit unor surse din Coaliție, cifrele finale care urmează să fie discutate de liderii guvernării sunt, în cazul consumatorilor casnici de 0,68 lei pe kWh pentru un consum sub pragul de 100 kWh și 0,80 lei pe kWh pentru un consum lunar sub pragul de 255 kWh. În cazul IMM-urilor, prețul facturat de furnizorii de energie ar urma să fie de un leu și 1,3 lei pentru marea industrie.