Ciolacu susţine că România trebuie să îşi păzească valorile în relaţia cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit, sâmbătă, despre nevoia ca statul român să îşi „apere valorile”, în raport cu Uniunea Europeană. 

Ciolacu afirmă că nu îi pare rău că a intrat în coaliție cu PNL FOTO Arhivă
Ciolacu afirmă că nu îi pare rău că a intrat în coaliție cu PNL FOTO Arhivă

Liderul social-democrat a făcut referire la „valori creştine”, pe care nu le-a nominalizat, potrivit News

"Trebuie să ne păzim şi valorile României în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, vorbeam cu domnul Stănescu, categoric altă cale pentru Europa şi pentru România nu există, decât o Uniune Europeană. Dar cred că s-a exagerat un pic şi s-a încercat şi am resimţit cu toţii şi vedem acum efectul creat de această exagerare şi această impunere unor valori sau aşa-zise valori pe care nu le identificăm în valorile noastre creştine. Cred că calea trebuia să fie cu totul alta şi lucrurile ar fi trebuit făcute după mult mai multe discuţii şi mai puţine impuneri, cred că prioritatea Comisiei Europene în acest moment ar fi fost o practică unitară în ceea ce priveşte criza energetică şi prioritatea noastră în acest moment şi în interiorul Guvernului, şi în interiorul coaliţiei este criza energetică", a spus Ciolacu, potrivut sursei citate.

Ciolacu spune că nu îi pare rău că a intrat în Coaliție cu PNL

Potrivit sursei citate, șeful PSD a subliniat și că nu  îi „pare rău” că a intrat în coaliţie alături de PNL, considerând că „a procedat corect”, arătând că PSD nu va renunţa la valorile sale, precum echitatea socială, „cum şi celelalte partide din coaliţie trebuie să-şi păzească valorile lor”

Nu ştiu acuma dacă acel impozit unic mai reprezintă şi progresul, dar sunt ferm convins că împreună vom găsit soluţiile cele mai bune. Nu avem altă variantă în acest moment în România pentru a crea o stabilitate politică, decât această alianţă, cel puţin până în anul 2024”, a adăugat Ciolacu. 

„Rolul unui partid social-democrat este să aibă grijă de persoanele vulnerabile” 

Astăzi este Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice. De multe ori mi s-a spus: dom-le, m-am săturat de PSD-iştii ăştia, vin mereu numai cu măririle de pensii. Este foarte adevărat! Ăsta este rolul unui partid social-democrat, în primul rând să aibă grijă de persoanele vulnerabile. Dar este de asemeni şi o mare minciună. Nu am intrat la guvernare până când nu am negociat pachetul social şi era corect să facem acest lucru şi o spun fără să arunc săgeţi sau să deranjez pe cineva: după doi ani de guvernare de dreapta ştim cu toţii unde se ajunsese”, a mai spus Ciolacu, potrivit News

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite