Ciolacu, după întâlnirea cu sindicaliştii de la Complexul Energetic Hunedoara: Oamenii îşi vor lua salariile

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a precizat, după întâlnirea pe care a avut-o vineri cu sindicaliştii de la Complexul Energetic Hunedoara, că pleacă optimist după această întrevedere, luni urmând să fie o ședință de Guvern, când va fi o alocare de 50 milioane de lei, pentru plata celor 2.000 de mineri.

Premierul Marcel Ciolacu FOTO
Premierul Marcel Ciolacu FOTO

Cu certitudine am să fac luni şedinţă extraordinară doar cu acest punct pe ordinea de zi. Să vedem dacă nu o să mai intervină şi alte puncte, dar deja Ministerul Energiei şi-a făcut treaba. Ministerul Finanţelor şi mulţumesc domnului ministru care mi-a trimis şi aseară procesul verbal finalizat. Deci din acest moment şi dânsul (ministrul Energiei, Sebastian Burduja - n.r.) poate face ordonanţa. Începem să devenim o echipă, mai ales atunci când oamenii au nevoie de ajutor, într-un moment destul de delicat, vorbim de peste 2.000 de oameni. Era mult prea din scurt decizia. Şi mai mult, ce m-a încântat foarte mult la întâlnire este că am început să avem un plan şi pe energie verde, şi pe fotovoltaice, şi pe zona de hidro. O să vedem cum venim cu proiectele şi pe Fondul de Modernizare. Este pe tranziţie justă, aici domnul preşedinte Nistor a insistat foarte mult şi avem peste 500 milioane euro”, a afirmat liderul PSD.

Ştiţi bine că încă nu s-au creionat proiectele pe judeţul Hunedoara şi o să facem o perspectivă şi pe termen scurt, dar ce este cel mai important este perspectiva pe termen lung. Nu este sigurul caz din Europa, ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, dar deja eu plec foarte optimist de aici că avem un plan. Asta e cel mai important, pe lângă faptul că oamenii îşi vor lua salariile”, a mai explicat Marcel Ciolacu, vineri, după întâlnirea cu sindicaliştii Complexului Energetic Hunedoara.

Întrebat de ce nu a intrat această hotărâre de Guvern pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului, Ciolacu a răspuns: „Pentru că nu a fost finalizată procedura. Era procesul verbal de predare-primire şi inventariere, lucru care a fost finalizat”.

50 de milioane de lei pentru salarii

Chestionat câţi bani vor fi alocaţi, premierul a replicat: „Primii bani, pentru că nu s-a făcut rectificarea, i-am alocat din din Fondul de Rezervă al prim-ministrului, respectiv 50 de milioane, urmând să intrăm în normalitate”.

Atâţi am avut, că am mai alocat vreo 100 de milioane din ei ca să acoperim cheltuielile cu refugiaţii din Ucraina, pentru că îi încasăm pe urmă de la UE, că aşa este procedura – întâi în cheltui şi pe urmă îi primeşti. Ţinem aproape. Părerea mea este că la ce plan ne-am făcut, eu de săptămâna viitoare şi cu echipa începem să lucrăm şi la Ministerul Energiei, şi la Hidroelectrica, şi la Transelectrica. Avem un plan deja bine conturat”, a completat liderul PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite